Prophecies of Daniel

Iubirea pentru și de la familiile noastre este unul din cele mai importante lucruri în viață. Dar nu întotdeauna a părut așa. “Mă calcă pe nervi” – cum vine vorba! Ești norocos dacă, de-a lungul vieții, ai fost și ești apropiat de familia ta.

Pur și simplu este dificil să fii părinte. Să fim sinceri, copiii îți stau în fața carierei. Îți iubești soția și vrei să petreci timp cu ea, dar cel mic cere atenție. Și ei costă bani. Și au propriile idei și păreri despre absolut orice. Deci, dacă nu ești destul de deștept…stai, toți ne credem destul de deștepți. Să zicem, dacă nu ești destul de înțelept și matur, vei ajunge să-ți pierzi răbdarea cu copiii tăi. Sau nu-ți vei face timp pentru ei, când vor avea nevoie de tine.

Și așa, încet-încet, apare o distanță între tine și copiii tăi. Iar dacă nu o recunoști și nu ai (din nou) înțelepciunea să schimbi și să încerci să repari lucrurile, curând vei avea o ruptură în familie.

“Timpul vindecă rănile”, se zice. Dar de fapt, mulți au descoperit că acest lucru nu este adevărat. Abia vorbești cu copiii tăi și ei nu vorbesc cu tine. Cineva spune “Te urăsc” și lucrurile merg tot mai rău. Trec 20 -30 de ani și descoperi că practic, nu prea mai ai o familie, ci doar o stare permanentă de înstrăinare.

Dar fraților, lucrurile nu trebuie să fie așa. Cum știm, astfel de situații sunt cel mai des întâlnite în țările “avansate” din vest. Se spune: știi când ești intr-o țară din lumea a treia, copiii își respect părinții acolo. 😊

Știu multă lume aflată in asemenea situații. Persoane ajunse la vârsta de 60-70 de ani, înstrăinați de copiii lor ajunși la vârsta matură. Și cred că mulți descoperim că singurătatea este una dintre cele mai descurajante experințe, care îți răpește orice dorință de viață. Dacă este ceva ce ne dorim cu toții, este să găsim pe cineva pe care să iubim. Și cel mai ușor și natural de iubit sunt copiii și părinții noștri. Da, trebuie să iubim întreaga lume. Trebuie să-i iubim pe străini și pe cei care suferă. Și de multe ori simțim că încercăm și vrem acest lucru.

Dar asta nu trebuie să ia locul copiilor, nepoților, părinților si familiei noastre. Sincer, este ca în iad atunci când există ură și neînțelegere cu cei pe care ar trebui să-i iubești și să fii iubit de ei, cel mai mult. Cu atât mai mult simțim acest lucru, dacă suntem mai înaintați în vârstă și animozitatea și separarea încă domină în familia noastră.

Poate nu este cazul tău. Poate în familia ta, rădăcinile urii și amărăciunii nu au dominat viețile celor dragi ție. Dar îți spun, acele rădăcini există și atacă în special familiile, dacă pot.

Nu contează ce ai realizat, cât de mare îți este casa sau contul bancar, cât ești de faimos sau ce mașină conduci. Dacă nu este pace în familia ta, dacă atunci când sunteți împreună, nu există căldură și iubire, dacă nu sunt îmbrățișări și săruturi, chiar și lacrimi, cred că este greu să ai cu adevărat bucurie și pace în inimă. Ceva te va deranja mereu în suflet, că nu ai realizat în viață ceea ce contează cu adevărat.

Există o veste bună! Cred că este foarte adevărată zicala “Cât există viață, e speranță”. Știu personal familii instrăinate de mai bine de 40 de ani. Și este foarte greu pentru unii membrii ai acestor familii.

Dar acest lucru se poate schimba. Cunosc familii, care după decenii, în urma unui eveniment sau catalizator, au ajuns la reconciliere sau, cel puțin la dorința de a începe așa ceva.

Iar dacă vezi că se întâmplă așa ceva, tot ce pot să spun e să încurajezi acea mică flacără de iubire, acea încercare de întoarcere către iubire, iertare și reconciliere. S-ar putea, ca uitîndu-te inapoi, să simți că cea mai mare realizare a ta în viață a fost când ai început măcar să încerci să-ți ierți părinții, sau copiii sau pe cei care ți-au adus atâta singurătate și disperare.

Reconcilierea este unul dintre cele mai minunate lucruri din lume. Și dacă doar te întorci spre ea, atunci forțele Iubirii, care sunt forțele lui Dumnezeu, îți vor veni în ajutor și vor face ca lucrurile să se întâmple.

Iubește-ți familia! Iartă-ți părinții, sau copiii. Să înceapă reconcilierea, cât mai e timp! S-ar putea să fie cel mai important lucru pe care l-ai făcut vreodată!

Un lucru fascinant, care mi-a rămas pentru totdeauna în minte, spus de Iisus, a fost: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credință pe Pământ?” (Luca 18:8).

În timpul vieții sale pământești, Iisus își spunea „Fiul Omului”. În momentul în care a făcut afirmația de mai sus, El nu se referea la revenirea Lui pe Pământ, după înviere, ci la reîntoarcerea Lui de la sfârșitul veacului. Dacă El este omnipotent și omniscient, de ce ar întreba așa ceva? Îți dă sentimentul că lucrurile se vor degrada în așa măsură până la revenirea Sa, încât El adresează această întrebare retorică: oare va mai rămâne strop de credință pe Pământ până atunci?

Care este contextul acestei întrebări? El se găsește la începutul lui Luca 18: „Și le spunea o pildă, cum trebuie să se roage totdeauna și să nu-și piardă nădejdea.” A continuat prin a le povesti despre femeia care venea iar și iar la judecătorul din cetatea ei, cerând dreptate față de potrivnicul ei. Iisus a spus că judecătorul nu se temea nici de Dumnezeu, nici de oameni, dar, în final, pentru a scăpa de sâcâielile femeii, a decis să se ocupe de pricina ei. Atunci, Iisus i-a întrebat pe ascultătorii Lui: „Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea?”

Totul este să te rogi și să ai încredere că Dumnezeu îți va răspunde. Dacă judecătorul cel nedrept s-a hotărât să acționeze doar ca să scape de insistențele femeii, oare nu va asculta Dumnezeu din ceruri rugăciunile oamenilor Lui și le va răspunde?

Apoi, însă, Iisus a întrebat: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credință pe Pământ?”

Se pare că până la cea de a doua venire a Sa, lucrurile se vor fi înrăutățit într-atât, încât El sugerează incertitudinea aflării credinței pe Pământ. De ce? Iată alte câteva versete din Biblie, care vorbesc despre perioada aceea și par să indice strâmtorarea în care se va afla lumea atunci.

În Matei 24:12, Iisus vorbește despre timpurile dinaintea întoarcerii sale: „Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.” Fărădelegi fără limite și dispariția iubirii pe Pământ. Apoi, în 2 Tesaloniceni 2:3, Pavel spune despre a doua venire a Mântuitorului: „căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință.” O abandonare a credinței pe întreg Pământul. Poate că tu nu te-ai înstrăinat de religie, sau poate locuiești într-o comunitate în care credința în Dumnezeu vibrează încă, dar pe plan național și internațional, credința în Dumnezeu a scăzut dramatic în ultimul secol, în special în rândul națiunilor vestice.

Acesta însă va fi doar începutul suferințelor. Citatul din 2 Tesaloniceni 2:3, pe care l-am prezentat mai sus, continuă astfel: „căci ziua Domnului nu va sosi până ce […] nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării.” Acest lucru nu s-a întâmplat încă, dar s-ar putea întâmpla în timpul vieții noastre. Aici, dar și în alte părți ale Bibliei, ni se prezice că în cele din urmă zile, înaintea revenirii lui Iisus, un dictator posedat de diavol va încerca, pentru o scurtă perioadă de timp, să conducă întreaga lume, stabilind o nouă ordine mondială.

Acest dictator va lupta în special împotriva credincioșilor, a celor cu credință în Dumnezeul lui Avraam, împotriva ta și a mea. Oarecum, acestea pot fi privite ca vești bune, dar și ca vești rele. Vestea bună este că Biblia subliniază că timpul acestui om va fi strict limitat de către Dumnezeu. Acesta este stabilit în repetate rânduri, în cartea lui Daniel, ca și în Apocalipsă, la o perioadă de trei ani și jumătate.

Vestea proastă, însă, este că în acest răstimp, va fi „strâmtorare mare”, așa cum nu s-a mai văzut pe Pământ. Biblia ne spune aceasta în cartea lui Matei 24:21. În Daniel 7:25, ni se spune că acest anticrist „va asupri pe sfinții Celui Preaînalt” pe parcursul acestor trei ani și jumătate. Alte versete indică faptul că vor mai fi oameni credincioși pe Pământ, care vor „rămâne statornici și Îl vor urma” (Daniel 11:32). Însă Biblia spune că până la finalul celor trei ani și jumătate, anticristul va fi terminat de „sfărâmat puterea poporului celui sfânt” (Daniel 12:7), chiar înainte de întoarcerea lui Iisus.

Poate de aceea a întrebat Iisus: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credință pe Pământ?” Vor fi vremuri grele, cele mai grele din istorie, pentru credincioși. Dacă citim totuși Scriptura cu atenție, aflăm că vor rămâne cei ce vor fi transformați la momentul revenirii Domnului, ale căror trupuri pământești vor fi transformate în trupuri supranaturale, pe care le vom avea pe veci. Va găsi El credință pe Pământ? Răspunsul pare să fie „da.” Dumnezeu să ne ajute să ne menținem calea și să ne păstrăm credința până la final, oricând ar fi acesta pentru noi.

Faptul că putem primi cu adevărat răspunsuri de la Dumnezeu reprezintă unul dintre cele mai benefice și uimitoare lucruri pentru mine, în calitatea mea de credincios. Probabil că pentru unii, asta sună a înfumurare, dar nu este. Iată un citat bine-cunoscut din Proverbe, aparținând regelui Solomon: „Pune-ți nădejdea în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândește la Dânsul și El îți va netezi toate cărările tale.” (Proverbe 3:5, 6)

Adesea, Biblia ne prezintă un adevăr deosebit de important într-o manieră atât de simplă încât poți chiar să-l memorezi. Fiecare fragment din citatul de mai sus este încărcat de semnificații. Mai întâi: „Pune-ți nădejdea în Domnul”. Crede! Crede într-atât de mult încât să-ți pui nădejdea în Dumnezeu.

Apoi ce urmează? „Nu te bizui pe priceperea ta”. Ce înseamnă asta? Cu toții avem atât de multe gânduri rătăcitoare prin mintea noastră. „Poate asta?”, „Dar dacă e cealaltă?”, „Îmi amintesc că odată…” Gânduri rătăcitoare. Priceperea noastră.

Dar ce ar trebui să facem atunci? „Gândește la Dânsul”. Asta ce înseamnă? De fapt, înseamnă să ne rugăm. Biblia este plină de exemple de oameni ca tine și ca mine, care nu au știut ce să facă.

În vechime, oastea unui rege credincios din neamul lui Iuda a fost depășită numeric de către dușmanii poporului lui Dumnezeu, care înconjurau Ierusalimul. El și-a adus necazul în fața lui Dumnezeu, prin rugăciune, spunând: „… și nu știm ce să facem; dar ochii noștri sunt îndreptați către Tine” (2 Cronici 20:12)

Acel rege nu ”s-a bizuit pe priceperea sa”. Nu doar s-a gândit la Domnul, ci și-a „revărsat înaintea Lui inima” (Psalmi 62:8), iar Dumnezeu a venit în ajutorul poporului Său; este  o poveste minunată pe care o poți citi în 2 Cronici 20.

Această abordare a vieții, acest obicei, ar trebui să fie atât de natural și de bine gravat în noi, încât să ni se pară asemeni respirației. Poate în cazul celor care abia își încep călătoria cu Domnul, va fi nevoie de puțină muncă pentru a include acest obicei în viețile lor. Recunoscând, însă, vanitatea propriilor noastre gânduri și astfel amintindu-ne de Dumnezeu și căutând răspunsurile Sale, acesta ar trebui să fie cel mai fundamental „instinct de supraviețuire” pe care îl avem noi, credincioșii.

Domnul iubește să ne răspundă. Biblia este plină de promisiunile Domnului cum că ne va răspunde, ne va conduce și ghida personal, chiar și în cele mai intime dificultăți ale noastre. Iată una dintre promisiunile lui Iisus, care este și preferata mea: „Cel care are poruncile mele și le păzește, acela Mă iubește; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și de Mine și Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21)  Ce promisiune! El ni se va arăta. El va fi lângă noi.

Dumnezeu i-a spui lui Isaia: „Și urechile tale vor auzi vocea care te călăuzește spunând «pe aici!», fie că mergi la dreapta sau la stânga” (Isaia 30:21) Dacă a existat vreodată cineva care să se bazeze în întregime pe Dumnezeu pentru a-l conduce, a-l ghida și a-i arăta ce să facă, acela a fost Regele David. Dacă vrei să afli uimitoarele răspunsuri pe care le-a primit David la rugăciunile lui pentru îndrumare, citește 1 Samuel 23. Poate vei spune „Eu sunt un nimeni, nu sunt nici regele David, nici Isaia!” Nici nu trebuie să fii! El veghează chiar și asupra păsărilor cerului.

Poate ar fi bine să încercăm să încapsulăm ideea. În primul rând, crede! Ai putea spune „Dar eu nu am destulă credință!” Un om I-a spus lui Iisus: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9:24) Domnul i-a răspuns „Îmi pare rău, amice, dar Eu nu accept decât o credință perfectă”? Nu, El s-a uitat la calitățile omului respectiv, nu la ceea ce-i lipsea. Deci, crede! Și vei reuși să crezi.

În al doilea rând, „Nu te bizui pe priceperea ta” Precum spunea regele David „Urăsc gândurile superficiale!” (Psalmul 119:113). Rolul nostru nu este să fim satisfăcuți cu gândurile noastre personale și cu propria noastră înțelegere a lucrurilor.

Dar ce ar trebui să facem? În al treilea rând, ar trebui „pe toate căile noastre să ne gândim la Dânsul”. Să ne transformăm gândurile în rugăciuni, chiar și rugăciuni silențioase, dacă este nevoie. În mintea și inima ta, încearcă să-L ai mereu ca model pe Domnul. Așteaptă ca El să-ți răspundă, într-un fel sau altul, deoarece El te-a asigurat că o va face, în mod repetat și insistent, de-a lungul a mii de ani.

În al patrulea rând, promisiunea continuă așa: „și El îți va netezi toate cărările tale.” Aceasta este o promisiune divină, nu doar vorbe aruncate în vânt. Este unul dintre cele mai importante legăminte făcute vreodată. Dumnezeu vrea să aducă lumină și înțelegere în viețile noastre. El are un plan mai bun decât al tău sau al meu. El este în măsură să prevadă lucrurile. El poate face mai multe pentru tine decât ai putea să faci tu însuți.

Pavel a spus efesenilor: „Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi […]” (Efeseni 3:20) Dacă ne-am putea îndepărta puțin de gândurile noastre superficiale și de modul nostru de a înțelege lucrurile și am căuta în schimb căile Domnului și îndrumarea lui, am descoperi că El este chiar acolo, uneori chiar instantaneu, oferindu-ne idei, adevăr și înțelegere, care ne vor ușura povara și ne vor ajuta să ne găsim drumul în feluri necunoscute de noi până în acel moment. Tot astfel, David I-a spus lui Dumnezeu: „Îmi vei arăta căile vieții” (Psalmi 16:11).