Profețiile lui Daniel

Una dintre convingerile principale ale creștinilor de 2000 de ani încoace este că Iisus din Nazaret se va întoarce în această lume ca să o conducă din postura de Fiu al lui Dumnezeu și Împărat al Raiului, instaurat de Însuși Dumnezeu. Aceasta este o credință esențială a creștinismului bazat pe Biblie, care nu lasă loc pentru dubii. De fapt, Iisus a vorbit în repetate rânduri despre asta și există cel puțin două capitole integrale, Matei 24 și Marcu 13, în care se găsesc cuvintele lui Iisus către ucenicii Lui despre răpire și despre evenimentele imediat precedente.

Biblia ne dă și niște detalii precise cu privire la întoarcerea Lui iar unul dintre cele mai renumite evenimente este ceea ce cunoaștem sub numele de “răpire.” Acel cuvânt nu se găsește în Biblie, dar este descris în detaliu de către apostolul Pavel, probabil cel mai clar în 1 Tesaloniceni 4, în versetele 16 și 17. Când vorbea despre întoarcerea lui Iisus în această lume, Pavel a spus: “Căci Domnul Însuşi, la un strigăt de poruncă, la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în Cristos, apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.”

Pentru cei care studiază acest subiect, o gamă întreagă de întrebări apare imediat atunci când se vorbește despre Răpire: “Unde, cine, cum și când?” și așa mai departe. Este bine să te oprești și să îți amintești că dacă crezi în Cuvântul lui Dumnezeu, cel puțin trebuie să nu te întrebi “dacă’ lucrurile chiar vor avea loc. Vor avea. Iisus a spus în Ioan 14: “Merg să vă pregătesc un loc (și)… mă voi întoarce.” Ioan 14:1-3

Dar având în vedere controversa uriașă care s-a format în jurul acestui subiect, pare înțelept să pornim la drum încet și să găsim calea cea bună pas cu pas, urmând Scripturile. După cum a spus Isaia, învățătura trebuie să se așeze “poruncă peste poruncă, regulă după regulă” (Isaia 28:10). Din punctul meu de vedere, cele mai precise versete pe care ne putem baza când discutăm Răpirea așa cum reiese din 1 Tesaloniceni și care le confirmă pe acestea sunt cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 15.

Biserica din Corint în mod clar pusese o întrebare despre ce fel de trupuri vom avea în rai. Iată ce le-a spus Pavel, foarte asemănător cu ceea ce le-a spus tesalonicenilor, cu deosebirea că în cazul acesta Pavel subliniază ce fel de trupuri vor avea credincioșii în Lumea de Apoi. Pavel le-a spus: “Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi (muri), dar toţi vom fi schimbaţi  într-o clipă, într-o clipire din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Căci trâmbiţa va suna, iar cei morţi vor fi înviaţi ca nemuritori, şi noi vom fi schimbaţi.” (1 Corinteni 15:51, 52)

Aceste versete vorbesc despre același eveniment despre care se vorbește și în 1Tesaloniceni, dar se axează pe un alt aspect al acestui eveniment culminant. Observăm că în Tesaloniceni Pavel vorbea despre întoarcerea Domnului “la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu”. Aici, în 1 Corinteni, spune că “ într-o clipă, într-o clipire din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.” Este curios și demn de luat în seamă faptul că acest eveniment monumental din istoria omenirii este aproape fără excepție legat de ceva descris drept “sunetul trompetei”.

Când Iisus a făcut referire la acest eveniment, și El a vorbit despre o trompetă care va suna concomitent cu întoarcerea Lui. Despre acest eveniment se vorbește cel mai clar în Matei 24: 29-31. În Matei 24:31 Iisus a spus despre El însuși: “El îi va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa cea răsunătoare, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.”

Ar trebui să nu existe nicio îndoială din ceea ce ne spune Scriptura că despre întoarcerea lui Iisus se vorbește cu certitudine și în detaliu. Nu ne este de folos să ne îndoim sau să pornim dispute cu privire la ce se va întâmpla în viitor dacă ne bazăm într-adevăr pe Cuvântul lui Dumnezeu ca să găsim soluții în viața de zi cu zi și ca să înțelegem viitorul.

Bineînțeles că rămân în continuare multe, multe întrebări cu privire la această temă. Se poate întoarce Iisus în orice moment? Mai sunt și alte evenimente profețite în Biblie care trebuie să preceadă întoarcerea Lui? Unii chiar se întreabă dacă nu cumva Răpirea a și avut loc deja. Poate că ne vom uita peste aceste întrebări într-o postare viitoare.

Sper, însă, că aceia dintre noi care credem în El și în Cuvântul lui Dumnezeu putem măcar să cădem de acord asupra faptului că El a spus că se va întoarce pe pământul acesta și că Biblia are mai multe versete clare și precise care afirmă acest lucru și care ne conferă perspectiva asupra ceea ce va să vină. Haideți măcar să ajungem de aceeași părere cu privire la detaliile de bază ale celei de-a doua veniri a lui Iisus!

A existat o perioadă de vreo 7 luni când credeam sincer si cu toată inima în Dumnezeu, dar nu știam cine e Iisus. Am scris despre experiența mea în “Lucifer și fluturii albi“ [in engleza], atunci când aproape am murit și am fost dus de către Satana în lumea spirituală, ca să fiu al lui. Prin  mila Domnului, atunci am strigat către El. Așa am ajuns să aflu că Dumnezeu există. După cum scrie în Biblie: “Va fi mântuit, dar ca prin foc.“ (1 Corinteni 3:15) Ăsta sunt eu.

Dar oare eram mântuit? Nu știu. Viața mi s-a schimbat radical. Dintr-un ateu împietrit și sarcastic m-am transformat într-un credincios care aproape că nu mai putea să deschidă gura. Credeam în Dumnezeul din Biblie. Îi întâlnisem personal atât pe Dumnezeul din Biblie, cat și pe Satana cel din Biblie. Totuși, nu aveam nici cea mai mică idee despre cine e Iisus.  Nu știam nici pe departe diferența dintre IIsus, Moise, Pavel și Avraam. Un verset pe care l-am citit câteva luni după ce m-am creștinat e: “În mândria și ura lui, cel rău nu-L caută pe Dumnezeu.” (Psalm 10) Acel verset era pentru mine. Când am citit asta, imediat am simțit că exact așa fusesem eu înainte de tot ce mi se întâmplase.

Și, cu toate acestea, nu Îl cunoșteam pe Iisus. Nu mă rugam la Iisus și nu știam nimic despre El. Am mers la câteva biserici din Austin în perioada aceea ca să încerc să aflu de la cei de acolo cine e Iisus. Cred, însă, că arătam a hipiot, cu toate că nu eram hipiot. În zilele acelea bisericile nu aveau porțile deschise și pentru hipioți.

De multe ori m-am gândit: oare ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă aveam să mor în perioada aceea? M-aș fi dus în Rai? Creștin nu eram! Din multe puncte de vedere eram, mai degrabă, ca un musulman sau ca un evreu care crede în Dumnezeul lui Avraam și care se roagă Lui în inima lui. Așa eram. Dacă aș fi murit chiar atunci, oare aș fi ajuns în iad? Asta este, de fapt, o întrebare cu destule implicații, care deschide ușa către o mulțime de discuții teologice destul de sensibile, care pot da naștere unor dezbateri aprinse.

Pentru mine, însă, vestea bună era că Domnul îmi pregătea calea pentru a cunoaște niște oameni care puteau să mă învețe despre Iisus. Imediat după Revelionul anului 1970, am întâlnit niște tineri din mișcarea Jesus People. Aceia știau ce vorbeau.

În același an, SDS-ul (Studenți pentru o Societate Democratică) avuseseră o întrunire la nivel național în Austin. Am mers la întrunirea lor și la niște petreceri în cerc restrâns care au urmat. Acolo am avut ocazia să fac cunoștință în privat cu niște tineri care făceau parte din organizația Weathermen și care, mai târziu, au ajuns pe lista primilor 10 urmăriți de către FBI. Cu alte cuvinte, fusesem în contact cu niște grupuri destul de radicale în acea perioadă.

Numai că tinerii de la Jesus People ofereau mai multă siguranță și mai multe răspunsuri decât oricine altcineva din toți cei pe care îi văzusem eu până atunci. Puteau să îmi răspundă din Scriptură. Eu aveam 21 de ani, dar majoritatea dintre ei nu erau trecuți de 17 – 19 ani.

Ei, însă, mi-au arătat verset după verset din Biblie ca să îmi răspundă la întrebări și ca să îmi arate că aveam nevoie să Îl primesc pe Iisus și să fiu născut din nou.

Când am făcut asta, după câteva discuții cu ei, n-am simțit niciun vârtej și nu mi s-au deschis porțile Raiului înaintea ochilor. Eram obișnuit cu astfel de experiențe și cred că Domnul a știut că nu aveam nevoie de alte emoții puternice la stadiul acesta. Ceva, însă, s-a schimbat atunci radical: în ultimele 7 luni citisem Biblia în fiecare zi. O citisem deja o dată în totalitate și acum o citeam deja a doua oară. O înțelesesem oare? Nu! Nu înțelesesem nimic. Eram convins că Dumnezeu voia să sacrific găini și capre, pentru că era destul de mult scris despre asta în Biblie și, astfel, era evident pentru mine că asta era voia lui Dumnezeu penru omenire. Atât de confuz eram!

Cel mai interesant lucru care mi s-a întâmplat când l-am primit pe Iisus a fost că mi s-au dat, parcă, niște ochelari 3D, așa cum primesc oamenii înainte să intre în cinematograf. Dacă nu îi porți, vezi tot filmul în ceață. Dacă îi porți, totul se conturează clar, în 3D.Când m-am născut din nou, pentru că Îl primisem pe Iisus ca Domn și Mântuitor în inima mea, atunci de-abia Biblia a început să îmi inunde inima și mintea, cum nu se mai întâmplase până atunci. M-am îndrăgostit de adevăr și acea dragoste încă mă însoțește.

Oare fusese Dumnezeu de-ajuns? În cazul meu, pot spune că până nu L-am primit pe Iisus, nu am devenit cu adevărat ceea ce trebuia să fiu. Chiar și în acele luni, cu toate că, mă rugam la Dumnezeu în fiecare zi, încă îmi mai era un pic frică de diavol. Încă eram slab datorită păcatelor și, la un moment dat, chiar am început să utilizez din nou ceva droguri ușoare. Când L-am primit pe Domnul, însă, frica de diavol a dispărut. Așa cum spune versetul: “Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, El le-a dat putere…” (Ioan 1:12) Aceste cuvinte erau cât se poate de adevărate pentru mine.

Aveam puterea să mă împotrivesc păcatului. Trecusem printr-o schimbare interioară și știam că nu mai eram același om de dinainte. Ce s-ar fi întâmplat dacă muream când știam doar despre Dumnezeu și când mă rugam numai la El? Sincer, nu știu. Știu, însă, că eram, așa cum scrie în Vechiul Testament, “o turtă care n-a fost întoarsă”. (Osea 7:8). Nu eram nici ce voia Dumnezeu să fiu, nici ce plănuia El să devin. Da, credeam în Dumnezeul lui Avraam în mod sincer și cu vehemență. Până nu am venit la Iisus, însă, nu am fost desăvârșit. De aceea Biblia spune, “În El sunteți și voi desăvârșiți” (Coloseni 2:10) și de aceea, dacă crezi doar în Dumnezeu, înseamnă că sunt multe lucruri care încă nu ți-au fost descoperite. Exact cum s-a întâmmplat și cu mine.

Un lucru pe care îl știm despre Iisus este că nimeni nu poate să-l acuze că ar fi făcut ce avea de făcut fără tragere de inimă. El ne este exemplu din multe puncte de vedere, iar unul dintre aceste exemple este tocmai modul în care punea suflet în tot ceea ce făcea, fiind dedicat pe deplin chemării pe care a avut-o. Este scris că în Grădina Ghetsimani, când se ruga cu puțin timp înainte ca Iuda să vină după El cu un grup de oameni, „s-a depărtat puțin și a căzut cu fața la pământ.” (Matei 26:39)

De multe ori asta trebuie să facem și noi. Ca să putem să-L urmăm cum se cuvine în zilele noastre și în lumea în care trăim, cu toate problemele ei, trebuie să „ne depărtăm puțin” și „să cădem cu fața la pământ.” Ambele pot implica efort. De fapt, ambele sunt practic imposibil de realizat dacă nu ai harul Lui în tine.

Toți tindem să facem lucrurile fără tragere de inimă, cu ezitare, cu lene și cu cel mai josnic egoism. Despre Iisus este scris că „în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără de păcat.” (Evrei 4:15) Om fiind, făptură omenească, asemeni nouă, El a fost ispitit prin tendințele păcătoase ale firii pământești, pentru că fusese născut în această lume, asemeni nouă.

El, însă, s-a depărtat puțin și a căzut cu fața la pământ. Însuși Fiul lui Dumnezeu aici, pe pământ, s-a rugat atât de disperat încât „fiind în agonie, El se ruga cu și mai multă ardoare iar sudoarea Lui devenise ca niște picături de sânge care cădeau pe pământ.” (Luca 22:44) E greu până și să vorbești despre asta sau să te gândești la așa ceva. Cât de departe a mers pentru noi, cât de desăvârșită și adâncă era dragostea Lui pentru noi, dar și ascultarea și dedicarea față de Tatăl Lui!

De fapt, pot exista momente în viețile noastre când Domnul ne permite și nouă să fim părtași măcar până la un punct și într-o oarecare măsură la suferințele pe care le-a îndurat El. Vorbind prin Ieremia, Dumnezeu a spus: „Mă veți căuta și Mă veți găsi când Mă veți căuta din toată inima.” (Ieremia 29:13) Acestea par să fie cuvintele din Scriptură pe care le-a citit și profetul Daniel cam după 70 de ani și care l-au făcut să se roage una dintre cele mai intense rugăciuni găsite în Biblie, în Daniel capitolul 9. Acea rugăciune a lui Daniel a adus un răspuns de la Dumnezeu care s-a materializat în probabil cea mai importantă profeție din Biblie, aflată spre sfârșitul Cărții lui Daniel, în capitolul 9.

Profeția aceasta fusese inspirată și născută dintr-o rugăciune disperată, atunci când, probabil, se depărtase puțin și căzuse cu fața la pământ. Se pare că de cele mai multe ori Dumnezeu nu ne cere să avem acest nivel de disperare și de descărcare interioară. El ne aude micile rugăciuni care se nasc din situațiile noastre de zi cu zi, care ajung înaintea tronului Lui. Dumnezeu nu e surd. Nu trebuie să strigi la Dumnezeu ca să te audă.

Și, cu toate acestea, în cazul lui Iisus și al altora despre care este scris în Biblie, au fost și momente de disperare totală și înfiorătoare. Acestea adesea au precedat unele dintre cele mai mari miracole ale lui Dumnezeu, asemeni lui Iacov, când „s-a luptat cu îngerul„. (Geneza 32:24)

La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. „Trupul” nostru categoric refuză să treacă prin așa ceva. Trupul și firea pământească tind să acționeze în virtutea inerției și să se descurce cu cât mai puțin efort cu putință. Numai că, de fapt, aflăm că dacă vrem nu numai să credem în Iisus, dar și să Îl urmăm în lumea aceasta, va trebui să „ne depărtăm puțin și să cădem cu fața la pământ.” Să cădem cu fața la pământ în rugăciune disperată, în renunțarea la propriile idei, la propria cale și la propriile vieți ca să putem continua în viața de ucenicie spre care ne călăuzește El.

Poate fi destul de dur. Iisus a spus: „Cel ce cade peste această piatră va fi sfărâmat în bucăţi, iar pe acela peste care cade ea, îl va zdrobi„. (Matei 21:44) Aceia dintre noi care cădem „peste această piatră” (Însuși Iisus Hristos, „piatra din capul unghiului” – Efeseni 2:20) vom fi sfărâmați, dar într-o manieră prielnică, după voia lui Dumnezeu. Regele David a spus: „Dumnezeule, tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.” (Psalm 51:17) Nouă, însă, ni se strânge inima când auzim de așa ceva. Mândria face tot ce îi stă în putință să te ferească de umilință și de umilirea care face parte din „sfărâmare.”

Numai că și Iisus a trecut prin asta. Poți citi despre sfinții lui Dumnezeu care au fost sfărâmați până când nu a mai rămas practic nimic din ceea ce fuseseră odată. Apoi Dumnezeu i-a făcut „un vas așa cum i-a plăcut Lui să-l facă.” (Ieremia 18) Asta nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi avut propriile lor cruci și pierderi, renunțări, umiliri și renunțări la viață.

Adesea se întâmplă la fel și în viețile noastre și, pentru unii dintre noi, acest proces de multe ori se repetă de-a lungul anilor – încheierea unei vieți și începutul alteia. Am trecut de câteva ori prin așa ceva, când pot spune că am încetat să mai fiu ce fusesem și felul meu de a fi într-un fel a murit abrupt. Apoi, după ce luni de zile a trebuit să mă mențin în situația dificilă în care mă aflam, am intrat într-un stadiu nou – sau într-o eră nouă – de existență.

Așa că, dacă te afli într-un astfel de loc, amintește-ți ce a făcut Domnul nostru. S-a depărtat puțin și a căzut cu fața la pământ. Aproape toți avem astfel de momente, grădinile noastre Ghetsimani, după care urmează crucificările noastre personale. Apoi, când Îi supunem Lui totul, urmează propriile noastre reînvieri.

E de la sine înțeles că fără El nu ar fi nimic bun cu putință. Iisus a mers înaintea noastră în cea mai dificilă misiune cu putință, a murit pe cruce și „și-a dat viața ca răscumpărare pentru mulți.” (Matei 20:28) Despărțiți de El nu putem face nimic. El, însă, poate fi cu noi și ne poate călăuzi prin cele mai dificile momente ale vieții către lumina unei zile noi, asemeni unei învieri într-o viață nouă, cu toate că încă ne aflăm în cea pământească. Dumnezeu să te binecuvânteze și Dumnezeu să ne ajute pe toți în toate!