Prophecies of Daniel

Ce vis am avut! Se făcea că fugeam în sus pe scări într-un bloc mare de locuit în spatele unui prieten de-al meu, care fugea și el, încercând să scape cu viață. Undeva pe scări fugea un alt om care, probabil, voia să-l omoare pe cel despre care vă spuneam. Amândoi bărbații erau atleți profesioniști, pe cale de a deveni foarte bogați și cunoscuți.

În visul meu se făcea că bărbatul mai tânăr, care avea vreo 19 ani, se băgase peste prietena celui care acum îl fugărea pe scări. Turbat de mânie, omul, care avea la vreo 28 de ani, l-a fugărit pe cel mai tânăr până la ultimul etaj și l-a găsit pe acolo ascunzându-se.

În visul meu avea loc o confruntare cât se poate de tensionată între acești doi bărbați și se părea că în orice moment ar fi putut să escaleze într-o luptă care ar fi fost, probabil, pe viață și pe moarte. Ochii celui mai în vârstă păreau să-i iasă din orbite, făcându-l să pară aproape nebun; eu încercam să-i spun că n-ar trebui să-și lase viața și cariera să se ducă de râpă omorând un om pentru ceea ce făcuse.

Atunci, însă, pe neașteptate, una dintre prietenele lui, care, și ea, fugise pe scări în sus, căzu în genunchi în fața omului turbat, rugându-l din toată inima să se potolească și să nu se dezlănțuiască într-un conflict care ar fi însemnat sfârșitul amândurora.

Pentru mine scena era foarte încărcată emoțional și, așa cum se întâmplă uneori în vise, mi se părea cât se poate de reală. Femeia era între cei doi bărbați, implorându-l din inimă pe agresor să nu se răzbune și să nu îl atace pe tânărul pe care îl fugărise pe scări.

Apoi, ciudat, atletul mai în vârstă s-a dat un pic înapoi și s-a mai potolit. Eu eram foarte surprins să văd că rugămințile femeii fuseseră ascultate de către bărbatul furios, care cu câteva clipe mai înainte fusese chitit să se bată. Dintr-odată se retrăsese la câțiva pași mai încolo, încă tulburat.

Atunci m-am duse eu la el, și eu, la rândul meu, emoționat, pentru că îi cunoșteam pe cei doi și nu voiam să-i văd că își bat joc de viața lor, i-am spus omului supărat: “Acesta este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată, “ după care l-am îmbrățișat.

Și chiar era! Era cât se poate de frumos, pentru că eram atât de fericit de faptul că bărbatul ascultase de femeia în genunchi care îl implorase să nu îl ucidă pe atletul cel tânăr. Luase decizia corectă: ascultase de raționamentul ei înțelept. Fusese pe punctul de a-și nenoroci viața datorită dorinței de răzbunare față de bărbatul care se băgase peste prietena lui.

Visul a fost marcant pentru mine iar finalul a fost extraordinar. Chiar dacă omul era în continuare foarte supărat, luase decizia corectă. Chiar dacă nu fusese vorba despre iertare, cu toate că tânărului îi părea vizibil rău, omul ascultase de glasul rațiunii care l-a constrâns până la urmă în loc să asculte de propriile patimi. Reușise să se stăpânească în momentul în care erau amândoi pe punctul de a deveni renumiți în atletism.

Biblia spune: Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi el nu va avea milă în ziua răzbunării; nu va accepta nici o despăgubire şi va refuza darul, oricât de mare ar fi el. (Proverbe 6:34, 35) Câte vieți nu sunt distruse într-un moment de furie sau de pasiune! Tineri promițători, frumoși, chiar binecuvântați sunt ruinați pe vecie datorită a ceea ce pare o greșeală de neiertat.

Cât de dificil și de rar este să asculți de vocea rațiunii în astfel de momente, sau chiar să fie prezentă vocea rațiunii care să îți vorbească într-un astfel de moment! Această tânără, însă, era în genunchi, punând tot atâta patimă în gesturile ei cât punea și individul, implorându-l să nu-și nenorocească viața cu un omor din cauza nebuniei prietenului lui.

Era frumos, ceva rar, era cineva care lua decizia corectă tocmai atunci când se părea că nu va fi așa. Solomon a spus că:”chibzuinţa unui om îi dă răbdare; este o onoare pentru el să treacă peste o insultă.” (Proverbe 19:11). Atât de mult m-am bucurat că acel moment de nebunie din partea unui tânăr atlet nu a dus la un moment mai serios de nebunie și mai serioasă, care ar fi distrus viețile amândurora fie prin moarte, fie prin închisoare.

Ei bine, n-a fost decât un vis și m-am trezit mult mai devreme decât mă trezesc de obicei, știind că trebuie să scriu tot. Unele vise sunt foarte puternice, încărcate de semnificație și sunt însoțite de un mesaj. În momentul de față eu nu trec printr-o situație similară cu cea a celor doi tineri, dar sunt sigur că mulți trec prin astfel de situații. A fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată, ceea ce i-am și spus tânărului care a reușit să-și stăpânească mânia. Nu s-a lăsat stăpânit de mânie, indiferent cât de normal i se părea lui atunci să fie furios. Într-un fel, e ca și cum și-a salvat propria viață neluând-o pe-a altuia. “Un răspuns sincer este ca un sărut pe buze.” (Proverbe 24:26) iar eu am simțit că a trebuit să-i spun prietenului meu cât de frumos era că nu și-a aruncat viața la gunoi într-un moment de furie, după care l-am îmbrățișat.

Poate că undeva, cineva trece printr-o asemenea situație, pentru că se întâmplă astfel de lucruri tot timpul, peste tot în lume. Poate că tu ești asemenea femeii care stătea în genunchi, implorându-și prietenul să nu cedeze la mânie. Poate că ești asemeni tânărului care alerga în sus pe scări, conștient fiind că făcuse o mare greșeală încurcându-se cu prietena altcuiva. Sau poate că ești ca și al doilea atlet, plin de ceea ce ți se pare a fi mânie îndreptățită, gata să iei viața cuiva. Înțelepciunea, însă, a avut ultimul cuvânt. Un păcat n-a dus la următorul. A fost frumos, surprinzător și neașteptat.

Te rog, nu te răzbuna, indiferent ce ți s-a întâmplat și cum ai fost nedreptățit. Ascultă de vocea rațiunii: ascultă de cel care te sfătuiește de bine, adesea cu cuvintele lui Dumnezeu, implorându-te să te îndepărtezi de nebunie! Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi niciodată singuri, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! zice Domnul.“  (Romans 12:19)

Niciun alt eveniment de acum 2000 de ani nu captează atenția omenirii întregi așa cum o captează Crăciunul. Totuși, unii poate că spun: „Iar începem?” atunci când vine vorba despre Crăciun. Sau poate că spun: ” O adolescentă nemăritată face un copil într-un grajd și toată lumea înnebunește!”

Pot, însă, să vă spun un element care aproape mereu rămâne pe dinafară când discutăm despre Crăciun, dar care a fost esențial pentru primii care au auzit despre el în Israelul antic. „Ce anume?” o să mă întrebi. Uite ce: Crăciunul. A fost. Profețit. Este cât se poate de important, cu toate că în prezent acest element este, practic, necunoscut. O să încerc să explic.

Indiferent cât de mult ne muștruluiesc unii pentru felul în care este sărbătorit Crăciunul, această sărbătoare a propulsat vestea despre evenimentele legate de nașterea lui Iisus până în cele mai îndepărtate cotloane ale pământului iar naștelea Domnului este celebrată în fiecare an, așa cum a fost de la început. Oameni de pretutindeni, creștini sau necreștini, de obicei știu că Iisus s-a născut în Betleem. Indiferent că ești copil în Baluchistan sau că locuiești în Yeșhiva in Brooklin, dacă îți întrebi învățătoarea la școală de ce și de când sărbătorim Crăciunul, cel mai probabil că vor ști să-ți răspundă.

Numai că aproape nimeni nu știe de ce e important că s-a născut în Betleem și cu atât mai puțin cum stau lucrurile cu mama lui, Maria. Asta se datorează faptului că profeția Biblică a devenit un fenomen aproape necunoscut pentru generația noastră iluminată. A existat cumva o conspirație sau un efort la nivel internațional cu scopul de a ne îndepărta de la studierea profeției biblice? Eu, unul, nu cred. Oricum ar fi, profețiile împlinite sunt una dintre dovezile irefutabile ale existenței unui Dumnezeu supranatural, care are un plan pentru omenire și care îndreaptă lucrurile către o confruntare finală între Lumină și Întuneric.

„Foarte tare, Mark! Deci ce a fost profețit despre Crăciun?”  

Mai întâi de toate, Betleemul a fost anunțat ca fiind locul de naștere al Regelui Iudeilor de către Dumnezeu, prin gura profetului Mica, cu mai bine de 700 de ani înainte de nașterea lui Iisus. Scrie în Mica 5:2 (practic Dumnezeu se adresează celor din orașul Betleem): „Și tu, Betleeme Efrata, mãcar cã ești prea mic între cetãțile de cãpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stãpîni peste Israel, și a cãrui obîrșie se suie pînã în vremuri strãvechi, pînã în zilele veșniciei.”

Evreii din timpul lui Iisus știau ce înseamnă asta și chiar s-au folosit de acest detaliu ca să încerce să demonstreze că Iisus nu era Mesia. Iisus s-a născut în Betleem, dar a crescut în Nazaret. Evreii care nu credeau în El știau că El e din Nazaret și de aceea au spus: ,,Cum, din Galilea are să vină Hristosul?Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămînţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?„” (Ioan 7:42) Numai că Hristos era, de fapt, din Betleem; se născuse acolo, dar a copilărit în Nazaret. Cei care au încercat să folosească acest detaliu împotriva Lui nu verificaseră cum trebuie înainte să vorbească.

La ce se referă textul când vorbește despre „sămânța lui David și despre orașul Betleem?” Și în cazul acesta, avem de-a face cu un detaliu extrem de semnificativ pentru oamenii de acum 2000 de ani, dar practic nesemnificativ pentru noi toți, cei din ziua de azi. Mesia pe care Îl așteptau evreii avea să fie descendent direct al regelui David, cel mai mare rege al Israelului. Și, așa cum am citit, Meisa avea să se nască în Betleem. Acum, după 2000 de ani, oamenii încă știu că Iisus s-a născut în Betleem. Importanța acestui fapt, însă, a fost scoasă din peisaj.

Fusese profețit, vestit și fiecare om din Israel știa aceste lucruri la vremea aceea. Știau și că Mesia avea să se nască din neamul regelui David. A fost Iisus un descendent al regelui David inclusiv din punct de vedere fiziologic? Absolut! Evanghelia după Luca, în versetele 3:23 până la 38, trasează linia genealogică a ”Fecioarei Maria” pornind direct de la Regele David.

Și cum rămâne cu chestia cu „Fecioara Maria”? Puteți să râdeți dar … A fost. Profețită. A fost profețit că Mesia care avea să vină se va naște dintr-o fecioară. În Isaia 7:14 scrie că: „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: iată, fecioara va rămîne însărcinată, va naşte un fiu, şi -i va pune numele Emanuel.” Iar Emanuel înseamnă „Dumnezeu cu noi!” (Matei 1:23)

Mesia pe care îl aștepta fiecare evreu în perioada aceea avea să fie născut în Betleem, din neamul lui David, dintr-o fecioară. De aceea Crăciunul este important: pentru că Iisus nu a fost un bebeluș obișnuit, născut de o tânără necăsătorită încă. Era și încă este Mesia cel promis Israelului.

Ba mai mult: lumea romană a acelor zile știa deja că un rege avea să se nască în curând la evrei, pentru că detaliile cărții profetului Daniel erau în oarecare măsură cunoscute în lume pe atunci. În scrierile vechi din Imperiul Roman sunt locuri unde este scris că Roma era „a patra împărăție” (Daniel 2:40 și 7:23) și că în acele zile Dumnezeu „va  ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor.” (Daniel 2:44).

Dacă Crăciunul în experiența proprie se reduce la o mâncare înfulecată stil fast food, dacă ingredientul profeției împlinite a fost eliminat din meniul tău spiritual, atunci în mod sigur îți scapă ceea ce a însemnat el de la bun început. Eu, unul, mă încing când aud cât de anemici, subnutriți și slăbiți din punct de vedere spiritual au ajuns oamenii din lumea asta, pentru că au pierdut cunoașterea atotputerniciei lui Dumnezeu și a dispoziției Lui de a ne înștiința cu privire la existența noastră și la viitorul acestei lumi. Crăciunul nu a fost doar un eveniment istoric: a fost unul dintre cele mai profețite evenimente din istoria omenirii. Pentru noi, însă, a rămas forma dar s-a pierdut mult din fond.

Vă doresc un Crăciun fericit! De asemenea, sper să „creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului” (2 Petru 3:18) și să „să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru” (Efeseni 3:16) prin puterea adevărului Cuvântului lui Dumnezeu din care, din păcate, atât de mult îi este străin marii majorități a celor care trăiesc în zilele noastre. Dumnezeu să ne călăuzească pe fiecare! Crăciun fericit!

Luna trecută am trecut printr-o situație în care a trebuit neapărat să aflu de la Dumnezeu ce am de făcut într-un timp foarte scurt. Eu și prietenul meu urma să plecăm a doua zi dimineața cu mașina la o școală din Reyhanli, în Turcia, care se află cam la 200 de metri de granița cu Siria. Am scris despre această vizită pe blogul meu, în articolul “Visiting Syria part 1” (disponibil doar în engleză).

Eram suficient de realiști încât să ne dăm seama că era posibil să se termine rău. Sunasem din timp câteva persoane care cunoșteau situația și cărora le păsa de soarta noastră și toți spuseseră că zona era sigură. Cu toate acestea, ca ultim pas, având în vedere că amândoi suntem oameni care credem în Iisus și în Dumnezeu, cea mai importantă confirmare a trebuit să vină din partea Lui.

Așa că ne-am rugat din tot sufletul. Amândoi am primit confirmare după confirmare prin mărturia Duhului în inimile noastre și prin versete biblice cum că era într-adevăr Voia Lui să mergem. De exemplu, am auzit versetele: “Merge înaintea lor, iar oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul”(Ioan 10:4) și „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)

Am luat aceste indicații ca fiind de la Domnul și am pornit în călătorie. Bineînțeles că eram conștienți că extremiștii religioși de dincolo de graniță ar fi foarte bucuroși să plătească o recompensă frumoasă cuiva care ar fi fost dispus să ne răpească și să ne predea în mâinile lor, așa că am fost atenți la orice ar fi putut părea suspicios. Până la urmă totul a mers cât se poate de bine și am fost protejați și binecuvântați în mod miraculos.

Asta îmi amintește de o altă situație de acum aproape 10 ani când mă aflam în Jakarta, în Indonezia imediat după ce avusese loc unul dintre cele mai mari dezastre naturale ale secolului XX – acel tsunami din Asia care a măturat coasta Oceanului Indian.

Orașul cel mai rău afectat a fost Banda Aceh, capitala provinciei Aceh, în nordul peninsulei Sumatra. Prietenii din Jakarta cu care colaboram în acea perioadă au știut imediat că unii dintre noi vor trebui să plece într-acolo, iar eu am știut imediat în inima mea că una dintre acele persoane care urma să plece sunt chiar eu.

Infrastructura orașului de 450 000 de locuitori practic dispăruse. Faptul că aceasta era una dintre cele mai stricte regiuni musulmane ale Indoneziei nu părea să fie un pericol la fel de mare ca acela al cutremurelor zilnice, al condițiilor extrem de dure de viață și al șocului emoțional la care eram supuși zilnic datorită dezastrului care ne înconjura. Și atunci trebuia să ne asigurăm în continuu că ne aflam în voia lui Dumnezeu ; altfel nu ar fi fost deloc înțelept să ne aflăm acolo.

În acea situație Domnul ne-a fost alături și a binecuvântat uluitor timpul pe care l-am petrecut acolo. Iată un raport pe care l-am trimis prietenilor din Banda Aceh acum 10 ani, pe care l-am intitulat “Cu musulmanii în tragedie” (în engleză). Dumnezeu ne ascultă rugăciunile, chiar și pe cele mai simple, pe care le rostim în timp ce ne vedem de treburile noastre zilnice. Uneori, însă, trebuie să ne rugăm disperat ca să primim răspunsuri din partea Lui, pentru că uneori acest proces este o chestiune de viață și de moarte.

Mă gândesc adesea la aceste experiențe pentru că în prezent mă aflu la un fel de răscruce în viața mea. Trebuie să iau în calcul posibilitatea de a mă muta într-o altă țară în care am locuit foarte puțin în trecut, ceea ce ar însemna că aș porni practic de la zero. Această schimbare ar însemna pentru mine o schimbare radicală de direcție, un capitol nou din viața mea.

Este important să știu foarte clar care este voia lui Dumnezeu. Așa cum spunea Pavel:  “De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” (Efeseni 5:17) Simțul practic nu prea îți este de folos în asemenea situații. Simțul practic nu mi-ar fi dat voie să merg în Reyhanli, în Turcia sau în Banda Aceh. Pe de altă parte, viața trăită cu credință și ascultarea de îndrumările primite de la Dumnezeu aproape întotdeauna contrazic simțul practic. “Prin credință Moise a părăsit Egiptul.” (Evrei 11:27) “Prin credință Avraam a plecat fără să știe unde se duce.” (Evrei 11:8).

Sunt într-o perioadă în care am nevoie să mă conving că mă aflu pe calea cea dreaptă, că sunt în pas cu Duhul Său, că am renunțat la lucrurile pe care mi le doream și că gândurile și înclinațiile mele sunt din partea Lui. Altfel s-ar putea să iasă un dezastru! Vă mulțumesc că vă rugați să iau deciziile potrivite!