Uncategorized

Un lucru de neînțeles pentru societatea modernă este ideea de sacrificu animal. ”Cum puteau oamenii să facă așa ceva?” spun mulți occidentali. Pare ceva barbar, sadic! Dacă ești de confesiune mozaică sau islamică, perspectiva ta s-ar putea să fie puțin diferită. În Islam, sărbătoarea anuală numită Eid implică multe sacrificii animale în anumite regiuni ale lumii. În același timp, în Israelul zilelor noastre se discută des despre pregătirea pentru reînceperea jertfei animale, un element esențial în procesul de închinare iudaic, practicat timp de mii de ani.

Cuvântul și conceptul de ”țap ispășitor” s-a păstrat în majoritatea limbilor și își are originea în acele vremuri și regiuni în care se practica jertja animală. În Israelul antic, marele preot era cel care aducea țapul ispășitor, își punea mâinile peste capul țapului, mărturisea păcatele poporului pentru ca acestea să vină peste țap și să nu mai fie peste popor, după care țapul era dus în pustie, purtând păcatele poporului, unde avea să fie ucis iar păcatele poporului aveau să dispară.

Ce obicei bizar trebuie să fie acesta pentru ”mintea modernă”! Pe de alte parte, la fel este privit și însuși păcatul. Pare să nu se prea încadreze în viziunea științifică, la fel ca și ideea de viață care poate transcede moartea. Oare erau acești oameni ai antichității nebuni și, prin urmare, noi, cei din lumea modernă, avem dreptul să privim în urmă cu un oarecare amusament?

Pe de altă parte, dacă e să ne gândim la ”cel mai important om care a trăit vreodată”, Acesta a fost imaginea desăvârșită a Țapului Ispășitor, care și-a primit această misiune din partea lui Dumnezeu Tatăl încă de la întemeierea lumii. Vedem cum în primul act al misiunii lui Iisus din Nazaret pe pământ, verișorul lui, Ioan Botezătorul, exclamă în fața tuturor atunci când Îl vede: ”Iată mielul lui Dumnezeu care ia asupra lui păcatele lumii.” (Ioan 1:29) În vremurile acelea, această declarație era mult mai ușor de înțeles decât este în zilele noastre, pentru că cultura iudaică de atunci era plină de sacrificii animale de cel puțin 2000 de ani până la acea dată. Ioan spunea că Iisus era ”Mielul”, trimis de Tatăl, care urma să fie jertfit pentru păcatele lumii.

Iisus Însuși a spus același lucru despre sine. Citez:” Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci …să-și dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“. (Matei 20:28, Marcu 10:45) Această tematică în cadrul căreia Iisus este jertfa pentru păcatele omenirii se regăsește în mai multe locuri în Noul Testament.

Oare a fost asta doar o ciudățenie excentrică a acestui învățător iudeu din antichitate și a ucenicilor Săi? Nu, pentru că este cât se poate de bine sincronizat cu unele dintre cele mai profunde profeții care se regăsesc în Vechiul Testament. Isaia capitolul 53 este considerat ca fiind probabil cel mai profund și semnificativ capitol din Biblie care ni-L relevă pe Iisus ca pe Mesia care avea să vină, împreună cu rolul pe care avea să-l joace în planul lui Dumnezeu. Acolo putem citi despre Mesia, cum că atunci ”când a fost asuprit şi chinuit, El nu Şi-a deschis gura, ca un miel care este dus la tăiere şi ca o oaie care tace înaintea celui ce o tunde, tot așa nici El nu Și-a deschis gura.” (Isaia 53:7) Majoritatea dintre noi știm că exact așa a fost Iisus în fața guvernatorului roman Pilat: ”Nu a deschis gura”. (Matei 27:14)

Iisus a împlinit rolul de ”țap ispășitor”, sacrificiul maxim al lui Dumnezeu Însuși, trimis în lume ca să îi ia păcatele. Cartea profetului Isaia, capitolul 53, scrisă cu 700 de ani înainte de nașterea lui Iisus, prezice în continuare pe Mesia din viitor: ” Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor…  El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu…Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi…  a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.” (Isaia 53: 6,8,10 & 12)

Acest „țap ispășitor”, ”Mielul lui Dumnezeu care ia asupra lui păcatele lumii”, Iisus, nu a fost doar un mare învățător și un om extraordinar, așa cum învățasem eu în copilărie. Nu a fost doar un profet, așa cum li se spune milioanelor de oameni din lumea islamică. Practic, El a venit să ia păcatele noastre și să moară în locul nostru, pentru ca noi să avem viață veșnică prin El. Acesta a fost scopul Lui, chemarea Lui și destinul Lui.

Oare înțeleg perfect toate acestea? Nu! De multe ori stau și îi admir pe mulți predicatori și profesori care reușesc să prezinte adevărul din spatele acestei realități cu atâta măiestrie. De fapt, am ezitat să scriu acest articol, pentru că subiectul este cât se poate de profund și de misterios.

Mă bucur, însă, că nu trebuie să înțeleg totul perfect, iar asta pentru că cred. Am aflat asta pe pielea mea, atunci când am strigat către Iisus și I-am cerut să ia puterea păcatului din viața mea și să-mi dea o inimă nouă și un duh nou. Asta se întâmpla curând după ce împlinisem 20 de ani, dar transformarea pe care a adus-o în cele mai adânci cotloane din viața mea a fost colosală, iar această schimbare s-a păstrat și a progresat în continuare de atunci și până acum.

Sper că vă veți gândi bine la ce am scris eu aici. Chiar dacă nu înțelegeți cu mintea, să știți că nici nu trebuie. Atât de mulți oameni se împotmolesc în ideea că trebuie să înțeleagă totul mai întâi! Adevărul este că există lucruri care pot să-ți readucă inima la viață și să vorbească sufletului tău chiar și atunci când mintea poate că nu înțelege pe deplin. Iisus a fost și este „țapul ispășitor”, trimis să ia asupra Lui păcatele tale, pentru ca tu să treci din moartea păcatului către viața veșnică prin înnoirea din El.

Câte nu se pot schimba într-o zi! Câteva zile, o săptămână sau două și lumea e net diferită față de cum era înainte. Raționalizări, interdicții la nivel național, școli închise, trafic aerian limitat și majoritatea națiunilor schimbate în doar câteva săptămâni! Pentru oamenii cu credință, mai ales pentru aceia care anticipează viitorul așa cum e el descris în profețiile biblice, ceea ce se întâmplă este mult mai ușor de suportat iar pregătirile sunt, probabil, mai ușoare decât pentru restul lumii.

De curând am scris un articol intitulat ”Mai e mult?” care vorbea despre ceea ce scrie în Scriptură că se va întâmpla în perioada dinaintea reîntoarcerii lui Iisus. Acolo am menționat unele dintre ”semnele timpurilor” (Matei 16:3) despre care Însuși Iisus a spus că vor fi evidente înainte ca El să se întoarcă.

Însă chiar și în răstimpul de când am scris acel articol și până acum lucrurile au continuat să se schimbe. Astăzi, în zona mea unele magazine au început să limiteze numărul de persoane care pot intra în magazin concomitent. Multe dintre alimentele de bază au fost raționalizate și casierița nu îți mai dă voie să cumperi ce trece peste o anumită sumă de bani decisă de ei. Pentru mine, personal, aceasta este o situație fără precedent. Cred că doar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a mai fost în Statele Unite o situație cât de cât similară cu cea de acum.

Asta îmi amintește despre ce mi-a spus un prieten că credea el despre Biblie înainte să îl întâlnească pe Iisus: ”O carte în care să plângă babele!” Așa vedea el Scriptura. Noi, însă, știm că este cu mult mai mult decât atât; cu atât mai mult cu cât conține referințe la multe condiții specifice care sunt profețite ca fiind parte integrantă a scenei de sfârșit a omenirii. Asta include și condiții economice specifice.

De exemplu, din ce în ce mai mulți oameni din lume s-au familiarizat în ultimii ani cu prezicerea din cartea Apocalipsei care ne indică în mod clar cum se vor desfășura cumpărăturile în ultimii ani ai acestei generații. Atunci când ne prezintă ultimul guvern mondial diabolic, ni se spune că ”a făcut ca la toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci (…) – să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.” (Apocalipsa 13: 16 – 17)

Criptic, dar totuși clar. Mai e mult până atunci? Mai e o bucată! Totuși, tehnologia necesară există deja. Nu trebuie să vă spun cât de aproape suntem de așa ceva; nici cât de simplu ar fi să se implementeze o societate în care să nu mai existe bani gheață, în care totul să funcționeze online, putând astfel să fie controlat într-o manieră de neconceput cu doar câteva zeci de ani în urmă. Trebuie să existe o anume atmosferă, probabil o criză la nivel internațional așa cum e cea de acum, pentru ca marea majoritate să accepte o asemenea schimbare.

Pentru oamenii cu credință, acesta va fi un moment decisiv de criză majoră, pentru că Biblia ne avertizează că acest ”semn al Fiarei” care va veni va fi absolut satanic și că poporul lui Dumnezeu nu trebuie să îl primească sub nicio formă, chiar dacă ne vom simți cu toții forțați, pentru că fără el nu vom putea cumpăra sau vinde.

Deci ce o să facem? Cum vom obține hrana necesară supraviețuirii? În mod fascinant, aceeași carte din Biblie ne răspunde și la această întrebare într-o manieră excepțională. Voi include aici versetul Apocalipsa 12:6, care explică planul lui Dumnezeu de suplinire pentru poporul Său în ultimele zile. Apoi voi analiza sensul. ”Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.”

Acel cuvânt ”femeia” se referă la copiii lui Dumnezeu născuți din nou din ultimele zile, adică trupul lui Hristos care include oameni din toate neamurile pământului. Cele ”1260 de zile” menționate acolo înseamnă trei ani și jumătate, acea perioadă cunoscută sub numele de Marele Necaz (Matei 24:21) la care se face referință de nenumărate ori, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, ca fiind zilele din urmă de dinanintea întoarcerii lui Iisus.

Când un anume aspect este foarte important, uneori Dumnezeu mai ”presară un pic de sclipici pe deasupra”, ca să iasă mai mult în evidență. Acel verset care vorbește despre cele 1260 de zile se află în Apocalipsa 12:6. Textul original în limba greacă nu era despărțit în versete, așa cum este acum. Prin urmare, faptul că detaliile intervalului de timp menționat și referința versetului se potrivesc este una dintre ”micile coincidențe” ale lui Dumnezeu.

Și încă ceva: pentru că este atât de important să știm că Dumnezeu se va îngriji de bunăstarea poporului Său în zilele din urmă, Domnul a avut grijă să ne spună asta de două ori în același capitol. Iată cum se repetă același mesaj în Apocalipa 12:14: ”Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei, unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.”

Încerc să limitez aceste articole, ca să nu fie prea lungi, dar există mult mai multe detalii care ar putea fi spuse. Deci dacă vreți să aflați mai mult despre ”femeia din pustie” și despre cum se vor desfășura lucrurile în viitorul nu foarte îndepărtat, vă încurajez să citiți un articol în limba engleză pe care l-am scris acum 5 ani, intitulat ”Fuga în pustie…în Bulgaria.” Fusesem să vizitez prieteni dragi dintr-o regiune mai puțin umblată din Bulgaria și m-a izbit cât de mult se potrivea zona cu imaginea pe care mi-o formasem despre un loc de adăpost pentru credincioși în Timpul de Sfârșit. Ceea ce am văzut în Bulgaria am văzut, mai târziu, și în România. În acel articol detaliez descrierea ”femeii din pustie” și grija pe care Dumnezeu o va arăta poporului Lui în Zilele din Urmă.

Poate că vă întrebați și ce este cu cei 3 ani și jumătate de Mare Necaz și de unde i-am mai scos și pe aceia. Am înregistrat mai demult o prezentare, pe baza spuselor lui Iisus din Nazaret din Matei capitolul 24 și pe baza capitolului 9 din cartea lui Daniel. Acea prezentare, în limba engleză, se numește ”Ultimii 7 ani” și poate fi urmărită aici.

Am auzit mai demult că există un blestem chinezesc care spune ”să apuci să trăiești vremuri interesante”. Ei bine, iată-ne! Sper că vă rugați, că stați aproape de Domnul , că vă iubiți aproapele și că rămâneți în Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta rămâne speranța noastră în asemenea vremuri.

Mai e mult? Oare am ajuns deja la ultimele evenimente de dinainte de cea de-a doua venire a lui Hristos? Unii iau în batjocură întregul concept, dar multe milioane cunosc ceea ce a spus Hristos că se va întâmpla înainte de cea de-a doua venire a Lui. Am studiat lucrurile acestea aproape toată viața mea și am fost atent zilnic la „semnele timpurilor” ca să încerc să îmi dau seama unde suntem exact în raport cu profețiile divine referitoare la Sfârșitul Veacurilor.

Totuși, de cele mai multe ori, am preferat să stau deoparte de ”Semnele Timpurilor” (Matei 16:3) atunci când se discută politică și evenimentele de zi cu zi. Mulți învățători s-au agățat cu dinții de un anumit detaliu, ca până la urmă să reiasă că au anunțat prea de timpuriu un eveniment specific din Cuvântul lui Dumnezeu, care până la urmă nu s-a întâmplat așa cum au prezis ei. Așa au ajuns de râsul lumii, în timp ce adevărurile profeției Biblice au părut false în ochii multora datorită interpretărilor lor greșite.

Cu toate acestea, bunul simț ne spune că doar pentru că cineva a început să strige: ”Lupu’! Lupu’!” fără rost, asta nu înseamnă că nu există lupi pe undeva. Dacă cunoști finalul acestei povești cu tâlc, știi că, până la urmă, lupul s-a întors tocmai atunci când oamenii ajunseseră să nu mai creadă că lupul va mai veni vreodată, tocmai datorită strigătelor neserioase pe care le auzeau de atâta vreme. Lupul și-a făcut de cap printre oamenii care se împietriseră în necredința lor și care astfel nu au mai fost atenți atunci când lupul a apărut cu adevărat printre ei.

Mai e mult? Unde suntem? În prezentările video pe care le-am înregistrat pe această temă, bazându-mă mai ales pe profețiile lui Daniel, am încercat să mă rezum la detaliile cele mai explicite ale Scripturii cu privire la evenimentele care vor avea loc în viitor.

Eu, personal, sunt foarte atent la posibila reconstruire a templului evreiesc în Ierusalim, acel ”al treilea templu”, cum mai este numit. Cred că un astfel de templu și jertfa animală care ar urma vor fi unul dintre cele mai semnificative detalii ale ultimelor luni și ani de dinaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos.

Probabil că vrei să mă întrebi: ”Și cât mai avem până acolo?” Ei bine, s-au făcut progrese surprinzător de mari și la capitolul acesta. Poți să cauți pe Google ”Al treilea templu” și vei descoperi cât de mult se lucrează la asta în Israelul zilelor noastre. Unii chiar spun că deja au început să se sacrifice animale acolo. Cu toate acestea, eu nu cred că deja s-a îndeplinit tot ce spune Scriptura la capitolul acesta.

Mai sunt, însă, multe alte elemente. Iisus le-a spus ucenicilor Săi: ”Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.” (Matei 24:14) În mod sigur acest verset nu a fost împlinit timp de 18-19 secole, la fel de sigur cum în ultimii 30 – 100 de ani el a fost împlinit.

Sunt și alte versete despre zilele din urmă care devin din ce în ce mai relevante. Iisus a spus: ”Va fi foamete, vor fi molime şi cutremure în diverse locuri.” (Matei 24:7). Problema mea față de aceste versete este că e foarte ușor pentru sceptici să spună: ” Da, dar asta s-a întâmplat de când e lumea” și bineînțeles că, din anumite puncte de vedere, este adevărat.

Numai că în zilele noastre și mai ales acum se întâmplă foarte multe lucruri interesante. Rămâne de văzut modul în care criza actuală, provocată de Coronavirus, va evolua. Unii spun că va trece iar noi ne vom întoarce la viața de zi cu zi, dar mulți membri ai comunității oamenilor de știință susțin că am atins nivelul de pandemie și că trebuie să ne comportăm ca atare. Deja acum, când scriu aceste rânduri, au loc schimbări esențiale la nivel economic în multe dintre țările lumii datorită Coronavirusului.

Doar cu câteva săptămâni sau luni în urmă Australia s-a confruntat cu unele dintre cele mai extinse incendii pe care le-a văzut vreodată. În același timp, topirea fără precedent a ghețarilor din regiunile arctice duce la degajarea unei cantități uriașe de dioxid de carbon în atmosferă, contribuind la schimbările climatice care deja constituiau o preocupare majoră a omenirii.

Știți bine că lista poate continua. Se știe bine că aici, în America, poporul este la fel de divizat din punct de vedere politic și social cum era acum 160 de ani, în timpul Războiului Civil. O altă îngrijorare recentă a multor părinți este programa din spatele perseverenței din majoritatea națiunilor occidentale conform căreia copiii din clasele primare sunt în prezent îndoctrinați obligatoriu într-un mod cât se poate de explicit în ceea ce privește homosexualitatea. La ora actuală, părinții nu au niciun drept de a se opune. Despre asta nu se vorbește la știri aproape niciodată, dar abordarea este cât se poate de pervazivă și de durată.

Acest aspect pare să împlinească o altă profeție a lui Iisus care se va adeveri înainte de venirea Lui inevitabilă: ” Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar , în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi.” (Luca 17: 28 – 29). De aici reiese că elementele specifice Sodomei și Gomorei au fost și ele prezise ca fiind parte a atmosferei prevalente înainte de revenirea lui Hristos.

Și ca să mă întorc la întrebarea mea de la început: ”Mai e mult?” Evenimentele recente m-au făcut să reevaluez modul în care percep toate aceste detalii. Întotdeauna m-am așteptat să văd o prăbușire ecomonică sau socială la nivel internațional sau vreun război care să precipite situația necesară Zilelor din Urmă. În același timp, există multe elemente noi peste tot care par să se potrivească cu evenimentele pe care ne așteptăm să le vedem deja de mulți ani. Toate acestea ne îndeamnă să ne ațintim privirile și să ne pregătim atât spiritual, cât și fizic, pentru cele ce urmează.

Nu știu ce părere aveți voi, dar în ceea ce mă privește, momentele în care am suferit cel mai mult în viață au fost acelea în care am simțit că sunt respins și că nu-s dorit într-un anumit grup. În același timp, unele dintre cele mai încurajatoare și profunde momente trăite au fost acelea în care cei din jur și-au deschis brațele și viețile ca să mă invite și să mă includă în cercul lor de prieteni.

Mai demult am auzit o poezioară de genul: “El a desenat un cerc în jurul lui/ Dar eu și iubirea n-am stat locului/ Am desenat un cerc mai măricel/Ca să-ncăpem amândoi în el.“ Poate că o să spui că sunt imatur sau că mi s-a întâmplat în copilărie ceva care m-a făcut să gândesc așa, însă momentul în care te simți respins, nedorit, pe dinafară și izolat față de cei din jur poate fi extrem de descurajant.

Slavă Domnului că am aflat despre El și despre Dumnezeu cu mulți ani în urmă și, bineînțeles, din partea Lor nu ne așteptăm la așa ceva! Iisus a spus: “Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5). Pe de altă parte, în cazul altora, așa cum spune Biblia: “Nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru.” (Isaia 59:2) Asta, însă, e o altă poveste, pentru că “dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţește de orice păcat.”  1Ioan 1:7) Cu toate acestea, singurătatea, sentimentul că ești lăsat pe dinafară și situațiile în care într-adevăr ești lăsat pe dinafară rămân, uneori, o realitate cât se poate de pregnantă pentru mulți, chiar și pentru credincioși.

Pentru mine, una dintre cele mai clare manifestări ale lui Dumnezeu sunt căldura, acceptarea cu brațele deschise și dragostea sinceră pe care El le pune în inimile alor Săi. Din păcate, acestea nu sunt întotdeauna ușor de găsit, dar uneori sunt. Se simte atunci când oamenii nu te “iubesc” doar în mod oficial, pentru că așa se cere printre creștini, ci, de fapt, aceștia chiar te plac și vor să fie în preajma ta și să te invite în viețile lor. Toată spiritualitatea din lume nu poate ține locul căldurii și acceptării creștinești! Foarte adesea acea manifestare a iubirii este ceea ce le trebuie oamenilor și ceea ce te ajută să le câștigi încrederea.

Iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, sunt foarte interesat de profețiile biblice, cred cu tărie că trebuie să-I slujim lui Dumnezeu pe lumea asta.  În schimb, ceea ce am prețuit cel mai mult întotdeauna au fost frații care au desenat un cerc mai măricel, ca să-ncăpem amândoi în el. Tindem să credem că chiar așa stau lucrurile mereu, dar bineînțeles că nu e așa, din diferite motive.

Oamenii sunt ocupați. Oamenii au propriile poveri de purtat. Urăsc să spun asta, dar uneori se poate întâmpla ca doi oameni pur și simplu să nu se placă. Poate că există acolo motive personale, poate că ne deranjează vreo ciudățenie a cuiva, poate că am auzit o bârfă despre persoana respectivă care ne-a făcut să îi privim cu alți ochi. Trist!

Cu toții avem nevoie de iubire. Unii oameni fac parte dintr-o familie mare și au multe rude și mulți prieteni în preajmă. Alții, dintr-un motiv sau altul, sunt mai mult sau mai puțin singuri. Oricum ar fi, toți avem nevoie de iubire și toți avem nevoie să iubim. Se simte. Faptul că ești creștin și că faci parte din turma lui Dumnezeu ar trebui să facă să fie mai ușor să te simți iubit și apreciat, inclus și susținut, așa cum avem aproape toți nevoie să ne simțim.

Despre asta nu scriu des, dar este un subiect care rămâne la temelia învățăturilor lui Hristos. “Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unul pe altul.” (Ioan 15:12) “Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă veți avea dragoste între voi.” (Ioan 13:35). Iisus, însă, a vorbit despre Ultimele Zile dinaintea venirii Lui, spunând: “Și din cauza înmulțirii fărădelegilor, dragostea celor mai mulți se va răci.” (Matei 24:12) Poate că aici se face referință la zilele noastre. Drumurile și cunoștința au crescut evident, așa cum i-a spus îngerul lui Daniel că se va întâmpla în zilele din urmă. (Daniel 12:4) Vedem, însă, că răceala, singurătatea, excluziunea și împietrirea inimii specifice Timpului de Sfârșit tronează în multe situații.

Așa că pentru aceia dintre voi care încercați să demascați Noua Ordine Mondială și toate lucrările celui rău și ale întunericului în aceste zile de sfârșit, ar fi bine să vă amintiți și că lipsa de dragoste, de prietenie și de rod sunt tot manifestări ale Timpului de Sfârșit. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință să demascăm și să contracarăm acestea, la fel de mult, dacă nu și mai mult, decât demascăm sistemele false și sforile trase la nivel de guvern, care ne ocupă atâta timp!

Poate că e de folos să vorbim și despre asta. Poate că e de ajutor să ne amintim că, cu toată hotărârea noastră de a-L sluji pe Iisus și de a-i câștiga pe alții pentru El, că o parte din cea mai importantă mărturie a noastră, dar și din cea mai importantă poruncă pe care am primit-o, o parte din cea mai acută nevoie umană este nevoia de a iubi și de a fi iubit, anume să simți că s-a desenat un cerc care te include și pe tine; sau nevoia de a desena cercuri care să îi includă pe cei care se uită către tine, pe cei care nu au pe nimeni în viețile lor și care ar putea muri chiar azi de singurătate. Haideți să fim cu toții atenți să nu rămânem închiși față de cei din jur, care ar putea să piară chiar azi din lipsă de dragoste și de prietenie. “Nu vă lăsați biruiți de rău, ci biruiți răul prin bine.” (Romani 12:21)

Ce vis am avut! Se făcea că fugeam în sus pe scări într-un bloc mare de locuit în spatele unui prieten de-al meu, care fugea și el, încercând să scape cu viață. Undeva pe scări fugea un alt om care, probabil, voia să-l omoare pe cel despre care vă spuneam. Amândoi bărbații erau atleți profesioniști, pe cale de a deveni foarte bogați și cunoscuți.

În visul meu se făcea că bărbatul mai tânăr, care avea vreo 19 ani, se băgase peste prietena celui care acum îl fugărea pe scări. Turbat de mânie, omul, care avea la vreo 28 de ani, l-a fugărit pe cel mai tânăr până la ultimul etaj și l-a găsit pe acolo ascunzându-se.

În visul meu avea loc o confruntare cât se poate de tensionată între acești doi bărbați și se părea că în orice moment ar fi putut să escaleze într-o luptă care ar fi fost, probabil, pe viață și pe moarte. Ochii celui mai în vârstă păreau să-i iasă din orbite, făcându-l să pară aproape nebun; eu încercam să-i spun că n-ar trebui să-și lase viața și cariera să se ducă de râpă omorând un om pentru ceea ce făcuse.

Atunci, însă, pe neașteptate, una dintre prietenele lui, care, și ea, fugise pe scări în sus, căzu în genunchi în fața omului turbat, rugându-l din toată inima să se potolească și să nu se dezlănțuiască într-un conflict care ar fi însemnat sfârșitul amândurora.

Pentru mine scena era foarte încărcată emoțional și, așa cum se întâmplă uneori în vise, mi se părea cât se poate de reală. Femeia era între cei doi bărbați, implorându-l din inimă pe agresor să nu se răzbune și să nu îl atace pe tânărul pe care îl fugărise pe scări.

Apoi, ciudat, atletul mai în vârstă s-a dat un pic înapoi și s-a mai potolit. Eu eram foarte surprins să văd că rugămințile femeii fuseseră ascultate de către bărbatul furios, care cu câteva clipe mai înainte fusese chitit să se bată. Dintr-odată se retrăsese la câțiva pași mai încolo, încă tulburat.

Atunci m-am duse eu la el, și eu, la rândul meu, emoționat, pentru că îi cunoșteam pe cei doi și nu voiam să-i văd că își bat joc de viața lor, i-am spus omului supărat: “Acesta este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată, “ după care l-am îmbrățișat.

Și chiar era! Era cât se poate de frumos, pentru că eram atât de fericit de faptul că bărbatul ascultase de femeia în genunchi care îl implorase să nu îl ucidă pe atletul cel tânăr. Luase decizia corectă: ascultase de raționamentul ei înțelept. Fusese pe punctul de a-și nenoroci viața datorită dorinței de răzbunare față de bărbatul care se băgase peste prietena lui.

Visul a fost marcant pentru mine iar finalul a fost extraordinar. Chiar dacă omul era în continuare foarte supărat, luase decizia corectă. Chiar dacă nu fusese vorba despre iertare, cu toate că tânărului îi părea vizibil rău, omul ascultase de glasul rațiunii care l-a constrâns până la urmă în loc să asculte de propriile patimi. Reușise să se stăpânească în momentul în care erau amândoi pe punctul de a deveni renumiți în atletism.

Biblia spune: Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi el nu va avea milă în ziua răzbunării; nu va accepta nici o despăgubire şi va refuza darul, oricât de mare ar fi el. (Proverbe 6:34, 35) Câte vieți nu sunt distruse într-un moment de furie sau de pasiune! Tineri promițători, frumoși, chiar binecuvântați sunt ruinați pe vecie datorită a ceea ce pare o greșeală de neiertat.

Cât de dificil și de rar este să asculți de vocea rațiunii în astfel de momente, sau chiar să fie prezentă vocea rațiunii care să îți vorbească într-un astfel de moment! Această tânără, însă, era în genunchi, punând tot atâta patimă în gesturile ei cât punea și individul, implorându-l să nu-și nenorocească viața cu un omor din cauza nebuniei prietenului lui.

Era frumos, ceva rar, era cineva care lua decizia corectă tocmai atunci când se părea că nu va fi așa. Solomon a spus că:”chibzuinţa unui om îi dă răbdare; este o onoare pentru el să treacă peste o insultă.” (Proverbe 19:11). Atât de mult m-am bucurat că acel moment de nebunie din partea unui tânăr atlet nu a dus la un moment mai serios de nebunie și mai serioasă, care ar fi distrus viețile amândurora fie prin moarte, fie prin închisoare.

Ei bine, n-a fost decât un vis și m-am trezit mult mai devreme decât mă trezesc de obicei, știind că trebuie să scriu tot. Unele vise sunt foarte puternice, încărcate de semnificație și sunt însoțite de un mesaj. În momentul de față eu nu trec printr-o situație similară cu cea a celor doi tineri, dar sunt sigur că mulți trec prin astfel de situații. A fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată, ceea ce i-am și spus tânărului care a reușit să-și stăpânească mânia. Nu s-a lăsat stăpânit de mânie, indiferent cât de normal i se părea lui atunci să fie furios. Într-un fel, e ca și cum și-a salvat propria viață neluând-o pe-a altuia. “Un răspuns sincer este ca un sărut pe buze.” (Proverbe 24:26) iar eu am simțit că a trebuit să-i spun prietenului meu cât de frumos era că nu și-a aruncat viața la gunoi într-un moment de furie, după care l-am îmbrățișat.

Poate că undeva, cineva trece printr-o asemenea situație, pentru că se întâmplă astfel de lucruri tot timpul, peste tot în lume. Poate că tu ești asemenea femeii care stătea în genunchi, implorându-și prietenul să nu cedeze la mânie. Poate că ești asemeni tânărului care alerga în sus pe scări, conștient fiind că făcuse o mare greșeală încurcându-se cu prietena altcuiva. Sau poate că ești ca și al doilea atlet, plin de ceea ce ți se pare a fi mânie îndreptățită, gata să iei viața cuiva. Înțelepciunea, însă, a avut ultimul cuvânt. Un păcat n-a dus la următorul. A fost frumos, surprinzător și neașteptat.

Te rog, nu te răzbuna, indiferent ce ți s-a întâmplat și cum ai fost nedreptățit. Ascultă de vocea rațiunii: ascultă de cel care te sfătuiește de bine, adesea cu cuvintele lui Dumnezeu, implorându-te să te îndepărtezi de nebunie! Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi niciodată singuri, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! zice Domnul.“  (Romans 12:19)