Mai e mult? Oare am ajuns deja la ultimele evenimente de dinainte de cea de-a doua venire a lui Hristos? Unii iau în batjocură întregul concept, dar multe milioane cunosc ceea ce a spus Hristos că se va întâmpla înainte de cea de-a doua venire a Lui. Am studiat lucrurile acestea aproape toată viața mea și am fost atent zilnic la „semnele timpurilor” ca să încerc să îmi dau seama unde suntem exact în raport cu profețiile divine referitoare la Sfârșitul Veacurilor.
Totuși, de cele mai multe ori, am preferat să stau deoparte de ”Semnele Timpurilor” (Matei 16:3) atunci când se discută politică și evenimentele de zi cu zi. Mulți învățători s-au agățat cu dinții de un anumit detaliu, ca până la urmă să reiasă că au anunțat prea de timpuriu un eveniment specific din Cuvântul lui Dumnezeu, care până la urmă nu s-a întâmplat așa cum au prezis ei. Așa au ajuns de râsul lumii, în timp ce adevărurile profeției Biblice au părut false în ochii multora datorită interpretărilor lor greșite.
Cu toate acestea, bunul simț ne spune că doar pentru că cineva a început să strige: ”Lupu’! Lupu’!” fără rost, asta nu înseamnă că nu există lupi pe undeva. Dacă cunoști finalul acestei povești cu tâlc, știi că, până la urmă, lupul s-a întors tocmai atunci când oamenii ajunseseră să nu mai creadă că lupul va mai veni vreodată, tocmai datorită strigătelor neserioase pe care le auzeau de atâta vreme. Lupul și-a făcut de cap printre oamenii care se împietriseră în necredința lor și care astfel nu au mai fost atenți atunci când lupul a apărut cu adevărat printre ei.
Mai e mult? Unde suntem? În prezentările video pe care le-am înregistrat pe această temă, bazându-mă mai ales pe profețiile lui Daniel, am încercat să mă rezum la detaliile cele mai explicite ale Scripturii cu privire la evenimentele care vor avea loc în viitor.
Eu, personal, sunt foarte atent la posibila reconstruire a templului evreiesc în Ierusalim, acel ”al treilea templu”, cum mai este numit. Cred că un astfel de templu și jertfa animală care ar urma vor fi unul dintre cele mai semnificative detalii ale ultimelor luni și ani de dinaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos.
Probabil că vrei să mă întrebi: ”Și cât mai avem până acolo?” Ei bine, s-au făcut progrese surprinzător de mari și la capitolul acesta. Poți să cauți pe Google ”Al treilea templu” și vei descoperi cât de mult se lucrează la asta în Israelul zilelor noastre. Unii chiar spun că deja au început să se sacrifice animale acolo. Cu toate acestea, eu nu cred că deja s-a îndeplinit tot ce spune Scriptura la capitolul acesta.
Mai sunt, însă, multe alte elemente. Iisus le-a spus ucenicilor Săi: ”Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.” (Matei 24:14) În mod sigur acest verset nu a fost împlinit timp de 18-19 secole, la fel de sigur cum în ultimii 30 – 100 de ani el a fost împlinit.
Sunt și alte versete despre zilele din urmă care devin din ce în ce mai relevante. Iisus a spus: ”Va fi foamete, vor fi molime şi cutremure în diverse locuri.” (Matei 24:7). Problema mea față de aceste versete este că e foarte ușor pentru sceptici să spună: ” Da, dar asta s-a întâmplat de când e lumea” și bineînțeles că, din anumite puncte de vedere, este adevărat.
Numai că în zilele noastre și mai ales acum se întâmplă foarte multe lucruri interesante. Rămâne de văzut modul în care criza actuală, provocată de Coronavirus, va evolua. Unii spun că va trece iar noi ne vom întoarce la viața de zi cu zi, dar mulți membri ai comunității oamenilor de știință susțin că am atins nivelul de pandemie și că trebuie să ne comportăm ca atare. Deja acum, când scriu aceste rânduri, au loc schimbări esențiale la nivel economic în multe dintre țările lumii datorită Coronavirusului.
Doar cu câteva săptămâni sau luni în urmă Australia s-a confruntat cu unele dintre cele mai extinse incendii pe care le-a văzut vreodată. În același timp, topirea fără precedent a ghețarilor din regiunile arctice duce la degajarea unei cantități uriașe de dioxid de carbon în atmosferă, contribuind la schimbările climatice care deja constituiau o preocupare majoră a omenirii.
Știți bine că lista poate continua. Se știe bine că aici, în America, poporul este la fel de divizat din punct de vedere politic și social cum era acum 160 de ani, în timpul Războiului Civil. O altă îngrijorare recentă a multor părinți este programa din spatele perseverenței din majoritatea națiunilor occidentale conform căreia copiii din clasele primare sunt în prezent îndoctrinați obligatoriu într-un mod cât se poate de explicit în ceea ce privește homosexualitatea. La ora actuală, părinții nu au niciun drept de a se opune. Despre asta nu se vorbește la știri aproape niciodată, dar abordarea este cât se poate de pervazivă și de durată.
Acest aspect pare să împlinească o altă profeție a lui Iisus care se va adeveri înainte de venirea Lui inevitabilă: ” Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar , în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi.” (Luca 17: 28 – 29). De aici reiese că elementele specifice Sodomei și Gomorei au fost și ele prezise ca fiind parte a atmosferei prevalente înainte de revenirea lui Hristos.
Și ca să mă întorc la întrebarea mea de la început: ”Mai e mult?” Evenimentele recente m-au făcut să reevaluez modul în care percep toate aceste detalii. Întotdeauna m-am așteptat să văd o prăbușire ecomonică sau socială la nivel internațional sau vreun război care să precipite situația necesară Zilelor din Urmă. În același timp, există multe elemente noi peste tot care par să se potrivească cu evenimentele pe care ne așteptăm să le vedem deja de mulți ani. Toate acestea ne îndeamnă să ne ațintim privirile și să ne pregătim atât spiritual, cât și fizic, pentru cele ce urmează.
Lasă un răspuns