Mulțimea și Ucenicii

Matei 5:1 scrie că ” văzând Iisus noroadele, S-a suit pe munte şi, după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.” Acum poate că vei spune: „Versetul acesta nu are nicio lecție în el, nu-i așa?” Ei bine, s-ar putea să aibă. De ce a lăsat Iisus în urmă noroadele, când, tocmai bine, avea o mulțime de oameni cărora să le vorbească? Oare toți acei oameni l-au urmat pe Iisus pe munte ca să audă cea mai renumită predică din câte au fost rostite vreodată pe lume? De ce nu scrie că mulțimea a venit la El? Oare are vreo semnificație faptul că scrie că aceia care au venit după El pe munte erau ucenicii Lui?

Dacă citim versetul succint și superficial, pare să nu fie nimic de învățat de aici. O privire mai atentă, însă, ne descoperă un mesaj semnificativ. Erau noroade întregi curioase să vadă ce avea Iisus de spus, dar puțini înțeleseseră mesajul și puțini acceptaseră și veniseră după El pe munte. Nu doar aici, în Matei 5, la începutul Predicii de pe munte, se diferențiază diferitele cercuri concentrice de adepți ai lui Iisus. În cazul dat, doar ucenicii au mers după El pe munte.

În Ioan capitolul 6, Iisus a hrănit în mod miraculos mulțimile. Ni se spune că au fost „5000 de bărbați”, prin urmare putem trage concluzia că erau mult mai multe persoane. După ce a împărțit cinci pâini și doi pești ca să hrănească toți acei oameni, scrie că Iisus a înțeles că erau acolo, în mulțime, unii care   „au de gând să vină să-L ia cu forţa ca să-L facă rege” (Ioan 6.15). A doua zi, un număr considerabil dintre aceia au venit după El la locul unde petrecuse noaptea.

Se pare că Iisus nu era interesat să strângă mulțimi mari de oameni în căutarea unei experiențe de neuitat. Până la urmă le-a spus celor care au venit să-L vadă a doua zi că „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă” (Ioan 6. 63). Chiar asta a zis! Apoi, când era clar că aceste cuvinte erau mai mult decât puteau înghiți majoritatea dintre ei, El a continuat să spună același lucru.

Așa că Biblia ne spune că „din această cauză mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors şi nu mai umblau cu El.” (Ioan 6. 66) Se pare că atunci și-a pierdut majoritatea adepților, cu excepția a 12 dintre cei mai apropiați ucenici ai săi și, poate, încă o mână de oameni. Unii ar putea spune:

„Ce rost a avut? Credeam că Iisus era un tip foarte de treabă, care a mers pe peste tot făcând gesturi frumoase și arătând dragoste tuturor. Nu era El Acela care voia să creadă toți în El și să Îl urmeze?”

 Poate că tocmai aici e cheia: până la urmă se pare că este o mare diferență între a crede în Iisus și a-L urma. Erau mulți oameni pe vremea Lui care Îl considerau pe Iisus un tip interesant și care poate că chiar credeau în El până la un anumit punct. A crede în El cu adevărat, însă, s-a dovedit a fi ceva ce foarte puțini au ales. După toate câte le-a făcut, după toți pe care i-a vindecat, după toate miracolele pe care le-au văzut compatrioții săi în cei 3 1/2 ani în care a fost printre ei, scrie că doar 120 de ucenici au fost în camera de sus în Ziua Cincizecimii, când s-a coborât Duhul Sfânt peste ei. (Fapte 1.15).

Deci mulțimi sau ucenici… Oare nu la fel stau lucrurile și în ziua de azi? Mulțumim lui Dumnezeu că mai sunt unii cu credință rămasă în lumea diabolică în care trăim noi în prezent! Pe de altă parte, dintre toți cei care spun că cred în Dumnezeu, sau care se intitulează creștini, câți dintre aceștia sunt, de fapt și de drept, asemeni „mulțimilor” din vremea lui Iisus și câți sunt aceia care se detașează de restul oamenilor ca „ucenici”?

Scrie în Faptele Apostolilor 10 că ” în Antiohia ucenicii au fost numiţi pentru prima oară creştini” (Faptele Apostolilor 11:26). La începutul creștinismului, creștin era sinonim cu ucenic. Cu alte cuvinte, creștinul era un adept al învățăturilor. Erau adepți, nu doar credincioși. Asemeni lui Petru în Faptele Apostolilor capitolul 10, creștinii ascultau de călăuzirea lui Dumnezeu, indiferent cât de nebunească li s-ar fi părut aceasta uneori. Dacă a existat vreodată un exemplu de ascultare a călăuzirii Duhului Sfânt și de schimbare istorică adusă, prin urmare, peste tot în lume, apoi aceasta se găsește în Faptele Apostolilor capitolul 10!

Domnul, însă, iubește mulțimea. Mulți oameni „L-au urmat de la distanţă ” (Matei 26:58), așa cum a făcut și Petru cândva. Sunt sigur, însă, că El vrea să aibă cât mai mulți oamnei cu putință care să Îl urmeze până sus pe munte, care să audă Cuvintele Lui neprețuite și care să lase-n urmă valea rutinei de zi cu zi. Iisus a spus că  „Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini!” (Matei 9.37) Categoric, lucrurile au rămas la fel și în ziua de azi. „Credincioșii” din mulțime sunt mulți, dar „ucenicii”, adică adevărații adepți și ascultători, par uneori să fie foarte puțini.