Blog

Iubirea pentru și de la familiile noastre este unul din cele mai importante lucruri în viață. Dar nu întotdeauna a părut așa. “Mă calcă pe nervi” – cum vine vorba! Ești norocos dacă, de-a lungul vieții, ai fost și ești apropiat de familia ta.

Pur și simplu este dificil să fii părinte. Să fim sinceri, copiii îți stau în fața carierei. Îți iubești soția și vrei să petreci timp cu ea, dar cel mic cere atenție. Și ei costă bani. Și au propriile idei și păreri despre absolut orice. Deci, dacă nu ești destul de deștept…stai, toți ne credem destul de deștepți. Să zicem, dacă nu ești destul de înțelept și matur, vei ajunge să-ți pierzi răbdarea cu copiii tăi. Sau nu-ți vei face timp pentru ei, când vor avea nevoie de tine.

Și așa, încet-încet, apare o distanță între tine și copiii tăi. Iar dacă nu o recunoști și nu ai (din nou) înțelepciunea să schimbi și să încerci să repari lucrurile, curând vei avea o ruptură în familie.

“Timpul vindecă rănile”, se zice. Dar de fapt, mulți au descoperit că acest lucru nu este adevărat. Abia vorbești cu copiii tăi și ei nu vorbesc cu tine. Cineva spune “Te urăsc” și lucrurile merg tot mai rău. Trec 20 -30 de ani și descoperi că practic, nu prea mai ai o familie, ci doar o stare permanentă de înstrăinare.

Dar fraților, lucrurile nu trebuie să fie așa. Cum știm, astfel de situații sunt cel mai des întâlnite în țările “avansate” din vest. Se spune: știi când ești intr-o țară din lumea a treia, copiii își respect părinții acolo. 😊

Știu multă lume aflată in asemenea situații. Persoane ajunse la vârsta de 60-70 de ani, înstrăinați de copiii lor ajunși la vârsta matură. Și cred că mulți descoperim că singurătatea este una dintre cele mai descurajante experințe, care îți răpește orice dorință de viață. Dacă este ceva ce ne dorim cu toții, este să găsim pe cineva pe care să iubim. Și cel mai ușor și natural de iubit sunt copiii și părinții noștri. Da, trebuie să iubim întreaga lume. Trebuie să-i iubim pe străini și pe cei care suferă. Și de multe ori simțim că încercăm și vrem acest lucru.

Dar asta nu trebuie să ia locul copiilor, nepoților, părinților si familiei noastre. Sincer, este ca în iad atunci când există ură și neînțelegere cu cei pe care ar trebui să-i iubești și să fii iubit de ei, cel mai mult. Cu atât mai mult simțim acest lucru, dacă suntem mai înaintați în vârstă și animozitatea și separarea încă domină în familia noastră.

Poate nu este cazul tău. Poate în familia ta, rădăcinile urii și amărăciunii nu au dominat viețile celor dragi ție. Dar îți spun, acele rădăcini există și atacă în special familiile, dacă pot.

Nu contează ce ai realizat, cât de mare îți este casa sau contul bancar, cât ești de faimos sau ce mașină conduci. Dacă nu este pace în familia ta, dacă atunci când sunteți împreună, nu există căldură și iubire, dacă nu sunt îmbrățișări și săruturi, chiar și lacrimi, cred că este greu să ai cu adevărat bucurie și pace în inimă. Ceva te va deranja mereu în suflet, că nu ai realizat în viață ceea ce contează cu adevărat.

Există o veste bună! Cred că este foarte adevărată zicala “Cât există viață, e speranță”. Știu personal familii instrăinate de mai bine de 40 de ani. Și este foarte greu pentru unii membrii ai acestor familii.

Dar acest lucru se poate schimba. Cunosc familii, care după decenii, în urma unui eveniment sau catalizator, au ajuns la reconciliere sau, cel puțin la dorința de a începe așa ceva.

Iar dacă vezi că se întâmplă așa ceva, tot ce pot să spun e să încurajezi acea mică flacără de iubire, acea încercare de întoarcere către iubire, iertare și reconciliere. S-ar putea, ca uitîndu-te inapoi, să simți că cea mai mare realizare a ta în viață a fost când ai început măcar să încerci să-ți ierți părinții, sau copiii sau pe cei care ți-au adus atâta singurătate și disperare.

Reconcilierea este unul dintre cele mai minunate lucruri din lume. Și dacă doar te întorci spre ea, atunci forțele Iubirii, care sunt forțele lui Dumnezeu, îți vor veni în ajutor și vor face ca lucrurile să se întâmple.

Iubește-ți familia! Iartă-ți părinții, sau copiii. Să înceapă reconcilierea, cât mai e timp! S-ar putea să fie cel mai important lucru pe care l-ai făcut vreodată!

Un lucru fascinant, care mi-a rămas pentru totdeauna în minte, spus de Iisus, a fost: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credință pe Pământ?” (Luca 18:8).

În timpul vieții sale pământești, Iisus își spunea „Fiul Omului”. În momentul în care a făcut afirmația de mai sus, El nu se referea la revenirea Lui pe Pământ, după înviere, ci la reîntoarcerea Lui de la sfârșitul veacului. Dacă El este omnipotent și omniscient, de ce ar întreba așa ceva? Îți dă sentimentul că lucrurile se vor degrada în așa măsură până la revenirea Sa, încât El adresează această întrebare retorică: oare va mai rămâne strop de credință pe Pământ până atunci?

Care este contextul acestei întrebări? El se găsește la începutul lui Luca 18: „Și le spunea o pildă, cum trebuie să se roage totdeauna și să nu-și piardă nădejdea.” A continuat prin a le povesti despre femeia care venea iar și iar la judecătorul din cetatea ei, cerând dreptate față de potrivnicul ei. Iisus a spus că judecătorul nu se temea nici de Dumnezeu, nici de oameni, dar, în final, pentru a scăpa de sâcâielile femeii, a decis să se ocupe de pricina ei. Atunci, Iisus i-a întrebat pe ascultătorii Lui: „Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea?”

Totul este să te rogi și să ai încredere că Dumnezeu îți va răspunde. Dacă judecătorul cel nedrept s-a hotărât să acționeze doar ca să scape de insistențele femeii, oare nu va asculta Dumnezeu din ceruri rugăciunile oamenilor Lui și le va răspunde?

Apoi, însă, Iisus a întrebat: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credință pe Pământ?”

Se pare că până la cea de a doua venire a Sa, lucrurile se vor fi înrăutățit într-atât, încât El sugerează incertitudinea aflării credinței pe Pământ. De ce? Iată alte câteva versete din Biblie, care vorbesc despre perioada aceea și par să indice strâmtorarea în care se va afla lumea atunci.

În Matei 24:12, Iisus vorbește despre timpurile dinaintea întoarcerii sale: „Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.” Fărădelegi fără limite și dispariția iubirii pe Pământ. Apoi, în 2 Tesaloniceni 2:3, Pavel spune despre a doua venire a Mântuitorului: „căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință.” O abandonare a credinței pe întreg Pământul. Poate că tu nu te-ai înstrăinat de religie, sau poate locuiești într-o comunitate în care credința în Dumnezeu vibrează încă, dar pe plan național și internațional, credința în Dumnezeu a scăzut dramatic în ultimul secol, în special în rândul națiunilor vestice.

Acesta însă va fi doar începutul suferințelor. Citatul din 2 Tesaloniceni 2:3, pe care l-am prezentat mai sus, continuă astfel: „căci ziua Domnului nu va sosi până ce […] nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării.” Acest lucru nu s-a întâmplat încă, dar s-ar putea întâmpla în timpul vieții noastre. Aici, dar și în alte părți ale Bibliei, ni se prezice că în cele din urmă zile, înaintea revenirii lui Iisus, un dictator posedat de diavol va încerca, pentru o scurtă perioadă de timp, să conducă întreaga lume, stabilind o nouă ordine mondială.

Acest dictator va lupta în special împotriva credincioșilor, a celor cu credință în Dumnezeul lui Avraam, împotriva ta și a mea. Oarecum, acestea pot fi privite ca vești bune, dar și ca vești rele. Vestea bună este că Biblia subliniază că timpul acestui om va fi strict limitat de către Dumnezeu. Acesta este stabilit în repetate rânduri, în cartea lui Daniel, ca și în Apocalipsă, la o perioadă de trei ani și jumătate.

Vestea proastă, însă, este că în acest răstimp, va fi „strâmtorare mare”, așa cum nu s-a mai văzut pe Pământ. Biblia ne spune aceasta în cartea lui Matei 24:21. În Daniel 7:25, ni se spune că acest anticrist „va asupri pe sfinții Celui Preaînalt” pe parcursul acestor trei ani și jumătate. Alte versete indică faptul că vor mai fi oameni credincioși pe Pământ, care vor „rămâne statornici și Îl vor urma” (Daniel 11:32). Însă Biblia spune că până la finalul celor trei ani și jumătate, anticristul va fi terminat de „sfărâmat puterea poporului celui sfânt” (Daniel 12:7), chiar înainte de întoarcerea lui Iisus.

Poate de aceea a întrebat Iisus: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credință pe Pământ?” Vor fi vremuri grele, cele mai grele din istorie, pentru credincioși. Dacă citim totuși Scriptura cu atenție, aflăm că vor rămâne cei ce vor fi transformați la momentul revenirii Domnului, ale căror trupuri pământești vor fi transformate în trupuri supranaturale, pe care le vom avea pe veci. Va găsi El credință pe Pământ? Răspunsul pare să fie „da.” Dumnezeu să ne ajute să ne menținem calea și să ne păstrăm credința până la final, oricând ar fi acesta pentru noi.

Faptul că putem primi cu adevărat răspunsuri de la Dumnezeu reprezintă unul dintre cele mai benefice și uimitoare lucruri pentru mine, în calitatea mea de credincios. Probabil că pentru unii, asta sună a înfumurare, dar nu este. Iată un citat bine-cunoscut din Proverbe, aparținând regelui Solomon: „Pune-ți nădejdea în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândește la Dânsul și El îți va netezi toate cărările tale.” (Proverbe 3:5, 6)

Adesea, Biblia ne prezintă un adevăr deosebit de important într-o manieră atât de simplă încât poți chiar să-l memorezi. Fiecare fragment din citatul de mai sus este încărcat de semnificații. Mai întâi: „Pune-ți nădejdea în Domnul”. Crede! Crede într-atât de mult încât să-ți pui nădejdea în Dumnezeu.

Apoi ce urmează? „Nu te bizui pe priceperea ta”. Ce înseamnă asta? Cu toții avem atât de multe gânduri rătăcitoare prin mintea noastră. „Poate asta?”, „Dar dacă e cealaltă?”, „Îmi amintesc că odată…” Gânduri rătăcitoare. Priceperea noastră.

Dar ce ar trebui să facem atunci? „Gândește la Dânsul”. Asta ce înseamnă? De fapt, înseamnă să ne rugăm. Biblia este plină de exemple de oameni ca tine și ca mine, care nu au știut ce să facă.

În vechime, oastea unui rege credincios din neamul lui Iuda a fost depășită numeric de către dușmanii poporului lui Dumnezeu, care înconjurau Ierusalimul. El și-a adus necazul în fața lui Dumnezeu, prin rugăciune, spunând: „… și nu știm ce să facem; dar ochii noștri sunt îndreptați către Tine” (2 Cronici 20:12)

Acel rege nu ”s-a bizuit pe priceperea sa”. Nu doar s-a gândit la Domnul, ci și-a „revărsat înaintea Lui inima” (Psalmi 62:8), iar Dumnezeu a venit în ajutorul poporului Său; este  o poveste minunată pe care o poți citi în 2 Cronici 20.

Această abordare a vieții, acest obicei, ar trebui să fie atât de natural și de bine gravat în noi, încât să ni se pară asemeni respirației. Poate în cazul celor care abia își încep călătoria cu Domnul, va fi nevoie de puțină muncă pentru a include acest obicei în viețile lor. Recunoscând, însă, vanitatea propriilor noastre gânduri și astfel amintindu-ne de Dumnezeu și căutând răspunsurile Sale, acesta ar trebui să fie cel mai fundamental „instinct de supraviețuire” pe care îl avem noi, credincioșii.

Domnul iubește să ne răspundă. Biblia este plină de promisiunile Domnului cum că ne va răspunde, ne va conduce și ghida personal, chiar și în cele mai intime dificultăți ale noastre. Iată una dintre promisiunile lui Iisus, care este și preferata mea: „Cel care are poruncile mele și le păzește, acela Mă iubește; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și de Mine și Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21)  Ce promisiune! El ni se va arăta. El va fi lângă noi.

Dumnezeu i-a spui lui Isaia: „Și urechile tale vor auzi vocea care te călăuzește spunând «pe aici!», fie că mergi la dreapta sau la stânga” (Isaia 30:21) Dacă a existat vreodată cineva care să se bazeze în întregime pe Dumnezeu pentru a-l conduce, a-l ghida și a-i arăta ce să facă, acela a fost Regele David. Dacă vrei să afli uimitoarele răspunsuri pe care le-a primit David la rugăciunile lui pentru îndrumare, citește 1 Samuel 23. Poate vei spune „Eu sunt un nimeni, nu sunt nici regele David, nici Isaia!” Nici nu trebuie să fii! El veghează chiar și asupra păsărilor cerului.

Poate ar fi bine să încercăm să încapsulăm ideea. În primul rând, crede! Ai putea spune „Dar eu nu am destulă credință!” Un om I-a spus lui Iisus: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9:24) Domnul i-a răspuns „Îmi pare rău, amice, dar Eu nu accept decât o credință perfectă”? Nu, El s-a uitat la calitățile omului respectiv, nu la ceea ce-i lipsea. Deci, crede! Și vei reuși să crezi.

În al doilea rând, „Nu te bizui pe priceperea ta” Precum spunea regele David „Urăsc gândurile superficiale!” (Psalmul 119:113). Rolul nostru nu este să fim satisfăcuți cu gândurile noastre personale și cu propria noastră înțelegere a lucrurilor.

Dar ce ar trebui să facem? În al treilea rând, ar trebui „pe toate căile noastre să ne gândim la Dânsul”. Să ne transformăm gândurile în rugăciuni, chiar și rugăciuni silențioase, dacă este nevoie. În mintea și inima ta, încearcă să-L ai mereu ca model pe Domnul. Așteaptă ca El să-ți răspundă, într-un fel sau altul, deoarece El te-a asigurat că o va face, în mod repetat și insistent, de-a lungul a mii de ani.

În al patrulea rând, promisiunea continuă așa: „și El îți va netezi toate cărările tale.” Aceasta este o promisiune divină, nu doar vorbe aruncate în vânt. Este unul dintre cele mai importante legăminte făcute vreodată. Dumnezeu vrea să aducă lumină și înțelegere în viețile noastre. El are un plan mai bun decât al tău sau al meu. El este în măsură să prevadă lucrurile. El poate face mai multe pentru tine decât ai putea să faci tu însuți.

Pavel a spus efesenilor: „Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi […]” (Efeseni 3:20) Dacă ne-am putea îndepărta puțin de gândurile noastre superficiale și de modul nostru de a înțelege lucrurile și am căuta în schimb căile Domnului și îndrumarea lui, am descoperi că El este chiar acolo, uneori chiar instantaneu, oferindu-ne idei, adevăr și înțelegere, care ne vor ușura povara și ne vor ajuta să ne găsim drumul în feluri necunoscute de noi până în acel moment. Tot astfel, David I-a spus lui Dumnezeu: „Îmi vei arăta căile vieții” (Psalmi 16:11).

Sunt scrierile profeților din antichitate doar niște mituri de-ale evreilor? Mai mulți cititori mi-au scris spunându-mi că profețiile lui Daniel sunt mituri nebazate pe adevăruri istorice. Sunt sigur că milioane de oameni au auzit și cred acest lucru. Dar este adevărat? Oare sunt profețiile lui Daniel ( sau ale lui Isaia sau chiar David) simple invenții? Invenții ale unor oameni șireți menite să inducă omenirea în eroare?

 

Unii dintre voi găsesc acest lucru ridicol, dar credeți-mă, sunt sute de milioane de oameni care cred astfel și mulți îmi scriu aprope în fiecare zi. Și la urma-urmei, cum putem știi sigur? Aceste scrieri sunt vechi de sute de ani înaintea lui Hristos, istorie antică pentru mulți oameni. De aceea este ușor să crezi că nu există o modalitate sigură de a știi; că sunt doar supoziții aparținând unei alte ciilizații. Iar unii trag concluzia că nu au nici o valoare.

Dar oare așa este? Oare există dovezi empirice, ce nu țin de domeniul religios sau mistic? Din fericire, răspunsul este un mare DA! Poate că nu suntem de aceeași rasă, naționalitate sau credință. Dar unele lucruri le putem înțelege dincolo de aceste categorii și limite. Poate că nu-mi împărtășești vederile sau poate că nu-mi simpatizezi nația. Dar dacă aș spune: Doi plus doi fac patru, majoritatea ați fi de acord. ( nu râdeți, sunt mulți care m-ar contrazice! 🙂

 

Deci cum putem știi sigur că profeții din antichitate au trăit cu adevărat?

 

Cel mai bun răspuns pe care pot să-l dau și care să acopere o gamă cât mai largă de credințe este acesta: cercetați Manuscrisele de la Marea Moartă.  Aici nu mai este vorba de lupta dintre două credințe sau două națiuni. Este vorba de un lucru sigur, pe cât de sigur poate fi dovedit ceva în timpurile noastre moderne.

 

Iată cum s-a întâmplat: în 1947, un băiat păstor care avea grijă de oile lui, a aruncat o piatră într-o grotă din Valea Iordanului, în apropierea Mării Moarte. Apoi a auzit ceva care s-a spart. Strecurându-se înăuntru, a descoperit mai multe urne vechi, multe dintre ele conținând piei sau papirusuri cu texte scrise pe ele. Astfel au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Aceste manuscrise datează aproximativ de pe vremea lui Iisus, deci vechi de 2000 de ani și sunt considerate a fi una dintre cele mai importante și uimitoare descoperiri arheologice a ultimilor 100 de ani.

 

Trebuie să adaug că această descoperire nu ține de Iudaism, Islam, Creștinism, Hinduism, Budism sau vreo altă credință. Ci ține de o descoperire concretă; motivul pentru care această descoperire este așa de importantă este că aceste scrieri conțin cel puțin părți din fiecare carte a Vechiului Testament, mai puțin Cartea Esterei. Iar Cartea lui Isaia, cât și Deuteronomul sunt transcrise în întregime.

 

Acestea sunt scrieri de acum 2000 de ani, pe care le poți vedea, le poți atinge, verificate, a căror vericitate a fost dovedită și confirmată de oameni de știință din întreaga lume și a căror existență nu poate fi contestată. Mai mult decât atât, când aceste scrieri au fost comparate cu cele ce se găsesc in Vechiul Testament, s-a descoperit că ele corespund aproape total cu Scripturile zilelor noastre.

Deci dacă cineva încă mai susține că scrierile profeților antici sunt doar mituri, transmise precum poveștile, traduse de sute de ori și fără vreo valoare sau importanță, sfatul meu este să cerceteze Manuscrisele de la Marea Moartă. Dacă engleza nu este limba voastră natală, cu siguranță veți găsi numeroasesurse științifice în limba natală care explică cu mult mai multe detalii decât am inclus eu aici.

 

Poate că nu-ți place ce au de spus profeții din antichitate. Sau poate din cauza crizei din Orientul Mijlociu din ultimii 70 de ani, nu ai o părere prea bună despre nimic ce ține de evrei. Dar, speranța mea este că, dacă îți dorești să găsești și iubești adevărul, adevărul real și pur al lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Avram, atunci vei cerceta aceste lucruri ca să descoperi dacă profeții lui Dumnezeu din antichitate au trăit cu adevărat. Dumnezeu să te binecuvinteze în căutatea ta! Iisus a spus: „Caută și vei găsi.” ( Matei 7:7)

 

Unii dintre prietenii mei consideră că este ridicol și de prost gust să aduci în discuție ceva legat de ”timpul de sfârșit.” Li se pare o dovadă de nebunie religioasă. Pe de altă parte, alți prieteni de-ai mei sunt studenți înflăcărați ai profețiilor biblice și urmăresc cu atenție schimbările din lume. Unii dintre ei sunt pregătiți să facă față unei fărâmițări sociale, poate chiar la scară mondială. Aceștia din urmă consideră că eu nu sunt suficient de alarmat cu privire la semnele despre care ei consideră că sunt dovada începutului sfârșitului. Voi încerca în continuare să abordez tema începutului ”sfârșitului” fără a-i mulțumi probabil pe niciunul dintre prietenii mei aflați în cele două tabere.

De curând, în cadrul unui studiu biblic, am fost întrebat ce consider eu că se va întâmpla în viitorul apropiat la scară politică și cum se va potrivi aceste eveniment cu imaginea de ansamblu a Sfârșitului pe care o găsim  redată în Scriptură. Acesta este un subiect uriaș. Sunt nenumărați analiști care își scriu opiniile personale cu privire la faptul că viața noastră de zi cu zi este deja o împlinire a profețiilor găsite în cartea Apocalipsei. Aceștia spun că Anticristul din Scriptură este președintele Obama; sau că Papa este întruchiparea lui Lucifer; alții spun că președintele Turciei este. (Acestea nu sunt afirmațiile sau sentimentele mele, dar este ușor să observi de unde provin ele.)

Ce aș putea adăuga eu? Cu toate că cred în întoarcerea lui Iisus și cred că din multe puncte de vedere suntem deja în ”zilele din urmă,” nu consider că putem să-l identificăm pe Anticristul din profețiile lui Daniel și din Apocalipsa în titlurile din ziarele din ziua de azi. Poate, însă, că personajele istorice din trecut, care au fost în mod clar precursori ai Anticristului din zilele din urmă, ar putea să ne ajute să ne facem o idee despre felul în care acesta se va ridica la putere.

În încercarea mea de a le răspunde prietenilor mei de la studiul biblic la întrebarea ”Cum va începe Sfârșitul”, le-am vorbit despre doi precursori, prototipuri ale Anticristului, care au fost la putere în zilele lor. Probabil că Adolf Hitler a fost cel mai mare ”anticrist” al zilelor noastre. Un altul a fost Napoleon Bonaparte. Iosif V Stalin ar putea să fie inclus în listă. Sper că prietenii mei nemți, francezi și ruși nu se vor simți jigniți de afirmația mea.

Ce condiții au existat în perioadele în care acești trei oameni s-au ridicat la putere ca să domine într-o manieră absolutistă nu numai propriul lor popor, ci și chiar lumea zilelor lor? O anume condiție comună în toate aceste cazuri a fost instabilitatea socială extremă. Țările lor trecuseră deja prin perioade de haos prelungit, fără guvernatori și fără cârmă. Exista o deșertăciune, un vid de siguranță și direcție. Oamenii practic mureau de foame, disperați să găsească o cale de a ieși din mocirla în care se scufundase poporul lor. Când lucrurile progresează încet-încet și când totul este bine pentru mulți, dacă nu pentru majoritatea, rar vezi precursori ai Anticristului venind la putere!

Așa că le-am spus și eu prietenilor mei de la studiul biblic că eu personal simt că nu vom vedea evenimentele finale ale timpului de Sfârșit atâta vreme cât stabilitatea generală a țării și a lumii rămâne așa cum o știm noi. Unii spun că lucrurile deja stau foarte prost. De fapt, mulți oameni spun asta! Cu toate acestea, istoria ne arată că situația mondială actuală nu este nici pe departe atât de dificilă cum a fost ea în anumite perioade, chiar și cu 100 de ani în urmă. (Acest articol a fost scris în 2015. In ultima vreme, datorită pandemiei și neliniștii sociale, se pare că colapsul și instabilitatea sunt în prezent un aspect mult mai des întâlnit în societate în general.)

Marea Recesiune din anii 1930 s-a desfășurat la scară mondială și a prezentat un risc foarte serios; situația prin care trecem noi acum nu se poate compara cu ea. Foametea din Ucraina, așa numita ”Holodomor” din anii 1930 a fost atât de serioasă prin moartea a undeva între un milion si trei milioane de oameni, încât ucrainienii din acele zile i-au primit pe naziști cu brațele deschise, crezând că vor scăpa astfel de comunism. Primul și al Doilea Război Mondial și alte evenimente asemănătoare fac ca zilele noastre să pară o plimbare prin natură.

Iată ce ar putea să ducă la colapsul societății la nivel internațional: colapsul economic la scară planetară; legea marțială prelungită, la scară largă; dezastrul financiar la scară largă. Eu cred cu convingere că dacă ar fi să se instaureze o ” Nouă ordine mondială”, asta nu s-ar întâmpla în cadrul unui proces de evoluție, prin osmoză sau prin consensul majorității liderilor politici pe care îi vedem pe scena lumii în zilele noastre.

Mă aștept ca o perioadă de instabilitate socială, cel mai probabil la scară planetară, să îi facă pe oameni să accepte de bună voie o anume formă de dictatură, în încercarea lor de a stopa anarhia și haosul din lume. Asta s-a întâmplat de multe ori în trecut!

Atât de mulți se plâng azi de guvern, dar vor veni zile când oamenii vor cere o formă de guvernământ mult mai autoritară pentru a proteja masele de clanuri și derbedei care tind să afecteze oricare vestigiu al civilizației de care ne bucurăm noi în zilele noastre. Într-o astfel de atmosferă s-au ridicat la putere și Napoleon, și Hitler. Părerea mea e că va fi nevoie de ceva similar pentru a pregăti scena și pentru a oferi atmosfera în care Anticristul din zilele din urmă să poată părea mântuitorul lumii, readucând civilizația din haosul în care se prăbușise.