Luna trecută am trecut printr-o situație în care a trebuit neapărat să aflu de la Dumnezeu ce am de făcut într-un timp foarte scurt. Eu și prietenul meu urma să plecăm a doua zi dimineața cu mașina la o școală din Reyhanli, în Turcia, care se află cam la 200 de metri de granița cu Siria. Am scris despre această vizită pe blogul meu, în articolul “Visiting Syria part 1” (disponibil doar în engleză).
Eram suficient de realiști încât să ne dăm seama că era posibil să se termine rău. Sunasem din timp câteva persoane care cunoșteau situația și cărora le păsa de soarta noastră și toți spuseseră că zona era sigură. Cu toate acestea, ca ultim pas, având în vedere că amândoi suntem oameni care credem în Iisus și în Dumnezeu, cea mai importantă confirmare a trebuit să vină din partea Lui.
Așa că ne-am rugat din tot sufletul. Amândoi am primit confirmare după confirmare prin mărturia Duhului în inimile noastre și prin versete biblice cum că era într-adevăr Voia Lui să mergem. De exemplu, am auzit versetele: “Merge înaintea lor, iar oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul”(Ioan 10:4) și „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)
Am luat aceste indicații ca fiind de la Domnul și am pornit în călătorie. Bineînțeles că eram conștienți că extremiștii religioși de dincolo de graniță ar fi foarte bucuroși să plătească o recompensă frumoasă cuiva care ar fi fost dispus să ne răpească și să ne predea în mâinile lor, așa că am fost atenți la orice ar fi putut părea suspicios. Până la urmă totul a mers cât se poate de bine și am fost protejați și binecuvântați în mod miraculos.
Asta îmi amintește de o altă situație de acum aproape 10 ani când mă aflam în Jakarta, în Indonezia imediat după ce avusese loc unul dintre cele mai mari dezastre naturale ale secolului XX – acel tsunami din Asia care a măturat coasta Oceanului Indian.
Orașul cel mai rău afectat a fost Banda Aceh, capitala provinciei Aceh, în nordul peninsulei Sumatra. Prietenii din Jakarta cu care colaboram în acea perioadă au știut imediat că unii dintre noi vor trebui să plece într-acolo, iar eu am știut imediat în inima mea că una dintre acele persoane care urma să plece sunt chiar eu.
Infrastructura orașului de 450 000 de locuitori practic dispăruse. Faptul că aceasta era una dintre cele mai stricte regiuni musulmane ale Indoneziei nu părea să fie un pericol la fel de mare ca acela al cutremurelor zilnice, al condițiilor extrem de dure de viață și al șocului emoțional la care eram supuși zilnic datorită dezastrului care ne înconjura. Și atunci trebuia să ne asigurăm în continuu că ne aflam în voia lui Dumnezeu ; altfel nu ar fi fost deloc înțelept să ne aflăm acolo.
În acea situație Domnul ne-a fost alături și a binecuvântat uluitor timpul pe care l-am petrecut acolo. Iată un raport pe care l-am trimis prietenilor din Banda Aceh acum 10 ani, pe care l-am intitulat “Cu musulmanii în tragedie” (în engleză). Dumnezeu ne ascultă rugăciunile, chiar și pe cele mai simple, pe care le rostim în timp ce ne vedem de treburile noastre zilnice. Uneori, însă, trebuie să ne rugăm disperat ca să primim răspunsuri din partea Lui, pentru că uneori acest proces este o chestiune de viață și de moarte.
Mă gândesc adesea la aceste experiențe pentru că în prezent mă aflu la un fel de răscruce în viața mea. Trebuie să iau în calcul posibilitatea de a mă muta într-o altă țară în care am locuit foarte puțin în trecut, ceea ce ar însemna că aș porni practic de la zero. Această schimbare ar însemna pentru mine o schimbare radicală de direcție, un capitol nou din viața mea.
Este important să știu foarte clar care este voia lui Dumnezeu. Așa cum spunea Pavel: “De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” (Efeseni 5:17) Simțul practic nu prea îți este de folos în asemenea situații. Simțul practic nu mi-ar fi dat voie să merg în Reyhanli, în Turcia sau în Banda Aceh. Pe de altă parte, viața trăită cu credință și ascultarea de îndrumările primite de la Dumnezeu aproape întotdeauna contrazic simțul practic. “Prin credință Moise a părăsit Egiptul.” (Evrei 11:27) “Prin credință Avraam a plecat fără să știe unde se duce.” (Evrei 11:8).
Sunt într-o perioadă în care am nevoie să mă conving că mă aflu pe calea cea dreaptă, că sunt în pas cu Duhul Său, că am renunțat la lucrurile pe care mi le doream și că gândurile și înclinațiile mele sunt din partea Lui. Altfel s-ar putea să iasă un dezastru! Vă mulțumesc că vă rugați să iau deciziile potrivite!
Lasă un răspuns